Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băişanu cere demisia conducerii Gărzii de Mediu şi a ITM Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 25 mai 2012 ·

Liderul PNL Suceava şi candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, Alexandru Băişanu, a solicitat demisia conducerii Gărzii de Mediu şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Băişanu a acuzat faptul că în ultimele zile inspectori ai celor două instituţii realizează controale la firmele din Suceava la comandă politică.

„Comisari ai Gărzii de Mediu şi lucrători ai ITM sunt trimişi la vânătoare de către portocalii. Controalele sunt din ce în ce mai dese şi mai puţin justificate, oamenii de afaceri fiind supuşi unor presiuni fără precedent. Mai mult, ameninţările au depăşit de multă vreme orice nivel”, a declarat Alexandru Băişanu.

Liderul PNL Suceava a subliniat că verificările îi vizează agenţii economici care au lipit pe sediile lor afişe electorale cu el. „Am pus nişte afişe pe geamurile unor societăţi comerciale, iar în câteva ore cei de la ITM au trecut la represalii foarte dure. Eu nu cred că aşa se pot câştiga alegerile din judeţul Suceava, prin teamă, prin spaimă şi prin încercarea de intimidare a oamenilor care gândesc altfel decât portocaliu”, a declarat Băişanu, care a mai adăugat că „eu spun că ar trebui să ne trezim, şi îi rog şi pe cei care sunt trimişi să facă astfel de lucruri să nu mai fie obedienţi în faţa puterii şi să-şi facă meseria de funcţionari publici fără a implica politicul în această chestiune”.

Candidatul USL pentru Primăria Suceava a arătat că verificările sunt în mod sigur comandate politic, având în vedere că doar firmele care au afişat materiale electorale cu el au fost controlate de inspectorii Gărzii de Mediu şi ai ITM Suceava.

Alexandru Băişanu a mai precizat că îi va solicita prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu, să inventarieze toate acţiunile de control făcute de instituţiile publice, pentru a se verifica dacă acestea au fost realizate cu respectarea legii. @

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°