Un tren vechi, care pe vremuri aducea in Baragan cantitati uriase de tuica, transporta astazi poeti neintelesi si povestitori de ocazie. Fotoreportaj de Karina Knapek Un fel de sat feroviar, cu scaune rosii si acoperit cu tabla vopsita de cel putin 15 ori in verde, ne-a "teleportat" intr-o vineri dimineata pana la Nehoiasu, in aviarul judet Buzau.
La 8:30, personalul pleaca de la linia 20, linie asezata, ciudatenie a locului, nu dupa cea cu numarul 19, ci inaintea celei cu numarul 1. Trenul care merge la Nehoiasu (un satuc de langa oraselul de munte Nehoiu) se numeste, printre navetistii locului, "Tuicar". Sunt doua teorii in legatura cu porecla trenului. Prima: incetineala lui e comparabila cu cea a distilarii bauturii stramosesti. A doua, mai plauzibila: acest tren care coboara de pe dealurile acoperite cu pruni aducea, in Baraganul foarte insetat, cantitati uriase de tuica.
SUSMA. Calatorii nu s-au trezit inca bine cand un ins murdar, obosit, dar zambitor initiaza un inedit moment poetic: "In lumea asta prost facuta/, Rahatii ling in loc sa puta,/ Iar noi ce suntem consacrati/ Nu avem loc printre rahati". Poetul Tuicarului, Nicolae Susma, a venit la Buzau cu noaptea-n cap pentru medicamente. Se intoarce victorios, cu punga plina de buline, atarnata de una din carjele ce-i inlocuiesc piciorul pierdut in revolutia din 1989 ca soldat in termen ce pazea IOR Bucuresti. Ne recita mai departe: "Copiii moare de foame/ Si voi nu dati ajutoare/ Tara sufera si plange/ Iar voi pacaliti la sange/ Canibali si anticristi,/ Hoti si fundamentalisti./ Preturile explodeaza/, Gasca voastra triumfeaza;/ Alelei, la zid cu hotii/, Pazea, ca vin patriotii!". "Pentru poeziile astea care le fac eu", explica Susma, "m-au dat in ziare si au zis ca sunt personaj pitoresc. Ba a zis unuâ despre mine ca stau noaptea si compun poezii de tip profesionist. Cum dracuâ vine asta
