Un bărbat din oraşul Băbeni a rămas, zilele trecute, fără 2 000 de lei după ce a picat în plasa unui impostor. Vâlceanul a fost anunţat că este câştigătorul unui premiu important şi că, pentru a intra în posesia lui, trebuie să depună banii într-un cont bancar. Cel care i-a dat vestea „bună” a pretins că este directorul televiziunii Antena 1.
Când şi-a dat seamă că este vorba despre o înşelătorie, bărbatul a mers imediat să depună plângere la poliţie.
„La Poliţia oraşului Băbeni s-a primit, ieri, o sesizare din partea unei persoane care a fost victima unei înşelăciuni produse prin intermediul unei televiziuni naţionale. În fapt, partea vătămată a fost apelată pe telefon de o persoană care pretindea a fi reprezentantul unei televiziuni şi care i-a comunicat că a câştigat un premiu. Pentru a putea primi premiul, victimei i s-a cerut să achite o sumă de bani şi, totodată, să achiziţioneze cartele telefonice în valoare de 95 euro iar ,ulterior, să comunice codurile de reîncărcare”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
Zeci de vâlceni au fost păcăliţi, în ultimele luni, prin metoda „Accidentul”. Aceştia au depus bani în conturile unor indivizi care s-au dat drept avocaţi. Şarlatanii şi-au convins victimele că rude apropiate au suferit un accident rutier şi au nevoie de bani pentru intervenţii chirugicale.