Preşedintele Traian Băsescu merge şase zile în America de Sud. "Era să-mi termin al doilea mandat şi să nu ajung în America Latină", a tras şeful statului linie înainte de a decola vineri dimineaţă spre Chile, la Summitul statelor UE cu ţările din America de Sud, după care are programată o vizită de două zile în Peru, ca răspuns la o invitaţie din 2006.
AVERTIZARE ANM: Se schimbă brusc vremea în toată ţara. Vezi aici PROGNOZA METEO PENTRU ORAŞUL TĂU
În delegaţia oficială a fost cooptat şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, Traian Băsescu fiind însoţit şi de cinci dintre consilierii săi. La Lima, preşedintele are programate trei întâlniri: cu şeful statului, Ollanta Moisés Humala Tasso, cu preşedintele Congresului Peruan, Victor Isla Rojas, şi cu primarul oraşului, Susana Villarán de la Puente.
Primul şi ultimul preşedinte care a ajuns până acum în Peru a fost Nicolae Ceauşescu. Din 1973 încoace, titularul cu cel mai mare rang al vizitelor la Lima a rămas Nicolae Văcăroiu, care, în 2003 şi-a luat şi soţia în turneul parlamentar din America Latină decontat la 70.000 de euro. De atunci, aleşii rămaşi fără bani de deplasări în ţări îndepărtate au tras concluzia că parlamentarismul peruan nu mai reprezintă o preocupare.
"Doar n-o să facem acuma grup de prietenie online!", se justifică senatorul Laurenţiu Coca, membru în grupul de prietenie cu Republica Peru, contactat de gândul. Preşedintele grupului e şi mai sincer: "Dacă preşedintele îşi ia aparatul de fotografiat şi se duce în vacanţă îi pot face o propunere, altfel nu", spune deputatul Gigel Ştirbu, rezervat să intre în vreo discuţie despre construcţia politică a statului cu care a fost "prieten" sau despre partidele din Peru.
Chiar dacă Peru este a treia economie din America Latină, dupa Mexic şi Chile, exporturile produselor româneşti, în primul rând maşini şi utilaje, s