Chiloţii. 60 de centimetri pătraţi de înţeles. De sens. De... conţinut. În chiloţi e tot ce are neamul românesc mai scump. Ei ne apără de rele, de gînduri strîmbe şi nelalocul lor, de toate opintirile străinilor, care ne vor stricaţi, ca ei. Chiloţii sînt motivul pentru care sîntem aici, de 2000 de ani, aşa cum ne vedeţi. Ne vedeţi bine, da? Să-i dăm jos? Aoleu, nu! Ce, e zi de baie?
Hai că m-am dus cam departe la faza cu baia. Chiloţii sînt şi trebuie să fie o pavăză pentru orice om responsabil. Am desfiinţat poate graniţele cu Europa, însă graniţa dintre trup şi mediu trebuie să rămînă. E subţire, de bumbac, poate tetra. Dar e a noastră. Chiar dacă românul e frate cu codrul, între el şi copac, luminiş, zăvoi, trebuie să rămînă cumva, stabil şi statornic, bumbacul.
"Pe lîngă plopii fără soţ / fără chiloţi / adesea am trecut..." Cine mai ştie versiunea asta a nemuritoarei poezii a lui Eminescu? Zău, nici nu ştiu unde să găsesc locuri mai comune, cuvinte mai goale, să mă mir de ea... Poetul şi co-autorul anonim care a introdus în versuri chiloţii fac cumva echipa cea mai naţională pe care o ştiu. Un dream-team al desuurilor literare, pe care orice bărbat şi femeie cititori le dă la o parte, cu respiraţia întretăiată, pentru a ajunge repede, repede, la fiorul liric. "Fără chiloţi / tu nu m-ai cunoscut". Superb! Unii îi preferă cu mînecuţă (adică mai coborît pe crac). Alţii aşteaptă de la chilot o punere în valoare a masculinităţii. Unora le place albul virginal, altora, mai practici, un negru de cursă lungă (nici o aluzie la Marinar!). Mai demult, Botezatu ne-a propus chiloţii cu paiete, cu care zău dacă înţeleg cum poţi dormi pe burtă...
Iar săptămîna trecută, ziarul Gândul a ieşit pe piaţă cu chiloţii de la Facultatea de Filosofie. Grăbiţi să salveze naţiunea pînă la închiderea ediţiei, jurnaliştii de acolo au organizat un transport umanitar de
