Cea mai mare problema a sistemului bancar in contextul crizei a pornit de la faptul ca unele banci "au dat bani fara a-i avea", adica din linii de finantare de la bancile-mama, iar odata ce acestea au inceput sa le scumpeasca, filialele locale au urcat costul banilor in intreg sistemul local, lansand o competitie "foarte agresiva" pentru depozite, afirma Shahmir Khaliq, directorul general al Citibank Romania, sucursala unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din lume.
"Asa ceva a fost in detrimentul intregului sistem. Ne-a pus si pe noi intr-o pozitie dezavantajoasa, desi aveam un raport credite/depozite echilibrat si nu am oferit dobanzi in afara a ceea ce am considerat rezonabil. Sper ca dezechilibrul acesta se va corecta la nivelul sistemului bancar."
Pana nu se opreste tendinta de crestere a somajului, el nu crede ca este de asteptat ca bancile sa revina agresiv pe creditarea de retail.
"Ar trebui sa fie mai multa lichiditate pe piata in urma eliberarii de rezerve minime, titlurile de stat in euro vor fi si ele eligibile pentru obtinerea de lichiditati de la BNR, dar mai trebuie sa existe si capacitate de indatorare din partea clientilor. Clientii companii si-au contractat activitatea, asa ca nu a fost nevoie de finantari mari, iar companiile bune s-au uitat in principal la refinantarea creditelor existente."
Circa 85-90% din veniturile Citibank provin de la multinationale si companii romanesti mari, iar restul de la IMM-uri.
La jumatatea anului trecut, Citi a inceput insa sa lucreze si la proiectul unei adevarate oferte de retail, care a intrat pe piata in octombrie, dupa 13 ani de la venirea americanilor in Romania.
"Am facut acest pas in pofida crizei, pentru ca noi nu gandim pe termen scurt."
Khaliq spune ca oferta pentru persoane fizice se adreseaza in primul rand categoriei managerilor, care nu au mult timp la d