Romania si Bulgaria au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana la 25 aprilie. Intrebarea majora pentru noi a devenit "ce vom fi in Uniune?".
Momentului euforic ii urmeaza o perioada in care avem de aplicat prevederile acquis-ului in cadrul unei politici publice autohtone care sa permita Romaniei aderarea sub auspicii cat mai favorabile. Eforturile noastre interne trebuie sa fie cat mai serioase, chibzuite, inteligente. Ele depind insa si de metabolismul Uniunii in ansamblu.
Exista o "economie politica" functionarii Uniunii Europene care origineaza in interese economice si politice locale (nationale) mai mult sau mai putin congruente, ce se articuleaza in diverse instante ale Uniunii, in politicile sale publice, inclusiv in structura bugetului comunitar.
Formarea Uniunii Europene, incepand cu Comunitatea Otelului si Carbunelui (cu peste o jumatate de secol in urma) a imbinat constant politicul si economicul. Ca proiect politic, Uniunea a institutionalizat colaborarea intre mari rivali istorici, a asigurat pacea pe un continent ravasit de doua razboaie mondiale in veacul trecut.
Dar tesatura de interese economice si politice este foarte complexa si s-a complicat pe masura ce Uniunea s-a extins – de la 6 tari membre fondatoare in 1957 (Tratatul de la Roma) la 25 de membri la 1 mai 2004 si, prin aderarea viitoare a Bulgariei si Romaniei, la 27 membri (si la 28 prin aderarea Croatiei).
Complexitatea constructiei europene este ilustrata nu numai de alcatuirea institutiilor sale, ci si de modul in care se construieste (negociaza) bugetul Uniunii, care aloca sume preponderente aplicarii politicii agricole si finantarii proiectelor structurale si de coeziune.
Ca orice organizatie foarte complexa, dezacorduri sunt inevitabile si ele pot tensiona relatiile dintre tari, dintre institutii. De pilda, d
