Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul „Noua Valutişti”, tot amânat până a fost clasat

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 29 martie 2007 ·

Unul dintre cele mai vechi cazuri aflate pe rolul instanţelor braşovene s-a finalizat după ce cauza a intrat în prescripţie specială. Dosarul „Noua Valutişti”, aşa cum a fost mediatizat, s-a finalizat deoarece, în urmă cu câteva zile, a fost împlinit termenul legal de judecare a unui proces şi anume şapte ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, analizarea în instanţă a unui dosar încetează dacă după şapte ani acesta nu a fost soluţionat.

7 ani de procese,

niciun condamnat

Pe 25 martie s-a împlinit termenul necesar pentru prescripţie în dosarul „Noua Valutişti”. Decizia a fost luată ieri la prânz în şedinţă publică de magistraţii Curţii de Apel Braşov. Cauza se afla de mai mult timp în rejudecare la Curtea de Apel Braşov, după ce în prima cercetare judecătorească a trecut prin toate instanţele braşovene. Sentinţa formulată de Judecătorie a fost casată de Tribunal, pentru un viciu de procedură, decizia fiind menţinută de Curtea de Apel. În rejudecare, dosarul a ajuns din nou la Judecătorie, iar după pronunţarea sentinţelor atât inculpaţii, cât şi Parchetul au declarat apel.

Dosar cu greutate

Miercuri, reprezentantul Ministerului Public a precizat în faţa completului de judecată de la Curtea de Apel Braşov că dosarul întruneşte toate condiţiile pentru prescripţie. Faptele s-au petrecut pe 25 septembrie 1999, iar pe 25 martie 2007 termenul de judecare a expirat legal. Aceleaşi concluzii au fost formulate şi de unul dintre avocaţii apărării prezent în sala de judecată. Unul dintre inculpaţii în acest proces a fost şi Alen Moisin, care, pentru prima dată de la începerea judecăţii dosarului, a fost prezent în sală în stare de libertate. În acest caz au mai fost inculpaţi Valeriu Săvulescu, Ovidiu Balint şi Florin Chihaia.

Luptele de stradă din 25 septembrie 1999 dintre bandele din Noua şi Valutişti au dus la destituiri în P

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 59 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 23 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°