Multe ne lipsesc nouă, românilor. Iar simţul măsurii în gesturile publice este unul dintre cele dintâi. Bunăoară, în cazul lui Costel Busuioc, băiatul plecat de acasă la o vârstă
Multe ne lipsesc nouă, românilor. Iar simţul măsurii în gesturile publice este unul dintre cele dintâi. Bunăoară, în cazul lui Costel Busuioc, băiatul plecat de acasă la o vârstă fragedă pentru a scăpa de sărăcie şi căruia destinul i-a dat o şansă extraordinară undeva, departe. Povestea este, desigur, frumoasă.
>> Dacă tot nu avem realizări importante, ne mândrim cu victoriile mici.
Cu atât mai mult cu cât vine să mai panseze cumva orgoliile rănite ale românilor din Spania şi Italia, sătui să tot vadă în ziare şi la televizor numai ştiri despre infracţiunile comise de conaţionalii lor. Însă de aici şi până la a-l prezenta pe Costel ca pe un Pavarotti pe nedrept marginalizat acasă ori, mai rău, a-l transforma într-un exponent al cauzei naţionale e cale lungă.
Iar atunci când în scenă intră şi premierul Tăriceanu, şi preşedintele Băsescu, grăbiţi în a-şi da obolul de încurajări şi felicitări tânărului câştigător al show-ului televizat, atunci putem fi siguri că am atins o culme a ridicolului.
De fapt, încă una. În definitiv, oricât de simpatic ne-ar fi (şi chiar ne este!), tânărul plecat din România a câştigat în Spania doar un concurs televizat, ceva în genul "Megastar", rezervat însă numai imigranţilor. Bravo lui! Asta probabil că îi va schimba viaţa - iar Costel Busuioc o merită cu prisosinţă.
Dar ce relevanţă are aceasta pentru destinul nostru naţional, de vreme ce şeful statului şi cel al guvernului au intervenit în poveste? Ce i-a putut sensibiliza pe aceşti doi bărbaţi politici, în afară de interesul pur electoral de a se lipi de emoţia colectivă pe care această telenovelă a stârnit-o?
Toată această reacţie disproporţionată, venită îndeose