În meseria noastră suntem învăţaţi încă din facultate că nimeni nu e de neînlocuit. Că trebuie să ne comportăm ca şi cum nu am fi speciali, că în oricare moment în spatele nostru e cineva care vrea să ne ia locul.
Că putem fi noi cei mai talentaţi, cei mai buni, dar că suntem ”inlocuibili”. E destul de trist dar şi destul de adevărat, dacă păţeşti ceva ai să ai surpriza să constaţi că lumea nu se opreşte în loc, că nu eşti decât o ştire de o zi sau două, până când deputatul lon Stan e ridicat de DNA, şi nu-i aşa? asta e oricum mai important pentru ţară.
Ba mai mult, asta e o durere personală, în propriu tău teatru eşti înlocuit în toate spectacolele, ca şi cum niciodată nu ai trecut prin viaţa colegilor tăi, ca şi cum eşti bun numai cât ai două mâini, două picioare şi un cap care să funcţioneze... n-ai grijă de ele, eşti aruncat la coş ca o cârpă murdară. Nu zic că nu e o decizie corectă, repet lumea nu se opreşte în loc, numai că personal mi se pare stupid, aberant şi lipsit de suflet.
Spectatorii oricum nu ştiu sau nu remarcă, nu mai eşti pe afiş, se fac alte costume, se schimbă spectacolul. Spectacolul trebuie să continue... aşa ni se spune. Oare?? Chiar trebuie, pentru cine? vă intreb. Oare dacă spectatorii ar şti că un actor care a murit sau şi mai rău unul care înca nu a murit, dar se pregăteşte s-o facă, a fost înlocuit cu unul poate la fel de bun, sau mai puţin bun, ar mai vrea să se joace spectacolul? Cred că nu.
Sau dacă ar vrea, înseamnă că egoismul publicului e unul enorm şi că de fapt nimic nu merită. Toate sacrificiile pe care le face un actor pentru a putea fi impecabil pe scenă, nu înseamnă nimc. Dar eu cred că publicul ar spune STOP, dacă ar fi întrebat.
Aseară a plecat Şerban Ionescu... Poate că ne aşteptam cu toţii, cei care-i ştiam situaţia, sau poate că mai speram într-o minune. N-a fost să fie. De când a murit până
