Clienţii care vor să-şi cumpere o locuinţă dar nu au bani suficienţi pentru a plăti un avans de 25-30% la bancă nu mai trebuie să aştepte reluarea programului "Prima casă" - care rămâne deocamdată în ceaţă - în condiţiile în care au început să apară creditele alternative.
Costurile acestor împrumuturi sunt comparabile cu dobânda maximă de la "Prima casă", dar avansul începe de la 10% din valoarea locuinţei achiziţionate faţă de 5% în programul guvernamental. Avansul s-a redus însă semnificativ comparativ cu anul trecut, când băncile afişau un nivel minim de 20%, iar în anumite cazuri ajungea şi la 35%.
Avansul redus a fost principalul element care a ţinut pe linia de plutire vânzările de credite ipotecare garantate de stat în ultima jumătate de an, în condiţiile în care pe piaţă apăruseră încă din toamna trecută oferte de credite ipotecare cu dobânzi mai mici decât la "Prima casă".
În prezent, numai trei bănci - BRD, CEC Bank şi Millennium - vând credite ipotecare cu avans minim de 10%, în timp ce alte bănci afişează un nivel al avansului de cel puţin 15%. Iniţial, Guvernul a alocat un plafon de numai 200 mil. euro pentru credite prin "Prima casă", plafon care s-a epuizat în circa două luni, astfel că mulţi solicitanţi nu au reuşit să acceseze un credit.
Nivelul avansului este principalul impediment pentru reluarea programului "Prima casă", în condiţiile în care băncile trebuie să primească aprobarea BNR pentru a practica un nivel de doar 10%.
Spre deosebire de etapele precedente, când statul garanta în întregime creditele acordate de bănci prin "Prima casă", în ediţia a IV-a a programului riscul de neplată va fi împărţit în mod egal între stat şi creditori, astfel că pentru a acorda credite cu avans de numai 5% băncile trebuie să obţină prealabil aprobarea BNR asupra normelor de creditare.
De exemplu, BR