Există parfumuri care n-au vârstă. Şi se potrivesc oricui, indiferent de numărul de ani (pe care-i arată sau nu-i arată). Cu o condiţie: să aibă stil, clasă, eleganţă. Sunt genul de parfumuri care nici n-ar avea nevoie, la o adică, de reclamă, de un chip frumos care să le promoveze. Trăsăturile unei femei încântătoare devin astfel doar un bonus pentru cel atras de o fragranţă irezistibilă. Opium, Chanel No 5 sau Mitsouko... oricare dintre ele – şi încă vreo câteva, puţine, cât să nu te pună în situaţia de a apela la degetele mâinilor altuia, pentru numărătoare – intră în această categorie exclusivistă.
Încă de la apariţia sa, în 1977, Opium încerca să redea eleganţă îmbinată cu senzualitate, putere îmbinată cu fragilitate. Iar sticluţa creată de Pierre Dinand, unul dintre designerii legendari din domeniu, a făcut şi ea notă discordantă între acest parfum anume şi restul celor de pe piaţă. Deşi fragranţa şi-a mai schimbat pe alocuri tonurile, a rămas acelaşi parfum ce aminteşte de femeia anilor ’70, puternică, hotărâtă, redescoperindu-se pe sine şi propria feminitate.
Exact aceleaşi valori încearcă să fie promovate şi acum, prin noua campanie care o are în prim-plan pe actriţa britanică Emily Blunt. Nu e prima oară când brandul foloseşte o britanică pentru a reprezenta conceptul celor de la Yves Saint Laurent. Campania din 2000 însă, a cărei faţă era modelul Sophie Dahl, a fost atât de riscantă, încât reclama a fost interzisă. Regizorul de atunci, Steven Meisel, văzuse parfumul ca reprezentând un soi de libertate pură şi transmiţând un extaz al simţurilor nemaivăzut, care nu putea fi reprezentat decât, credea el, prin – aproape – nuditate.
Campania aceasta însă se reîntoarce la sensul pe care l-a avut celebrul parfum dintotdeauna şi ne arată o fragranţă ce învăluie o femeie plină de senzualitate şi feminitate, misterioasă,