Horia-Roman Patapievici: "Modul în care negociem e solidar cu modul în care credem în principiile în numele cărora negociem." Sursa: Codrin Prisecaru

Profund, dacă negociem ferm; superficial, dacă negociem lax. Ca atare, modul în care negociază reprezentanţii noştri (în afară) chestiuni despre care afirmăm sus şi tare (în ţară) că ne stau la suflet reflectă involuntar raportul nostru veritabil cu valorile de care pretindem că suntem ataşaţi. A crede într-o valoare nu poate fi niciodată o chestiune (în întregime) privată. A crede înseamnă a şti să faci dovada unui anumit tip de tărie: tăria de a afirma cu voce tare (şi împotriva tuturor, dacă e cazul) adevărul valorii în care crezi. Şi aici, comparaţia cu Polonia se impune în mod natural.

Atât Polonia, cât şi România trec drept ţări cu semnificative majorităţi credincioase. Dacă la nivelul Bisericilor dominante (catolicismul, în Polonia; ortodoxia, în România) raportul faţă de regimul comunist a fost invers (Biserică opozantă, în Polonia; biserică îngenuncheată, în România), la nivel de societate, indicatorii statistici sunt similari: indicele de frecventare a bisericilor este mult superior celui, mereu mai scăzut, din Europa occidentală. La fel stau lucrurile în ce priveşte vocaţiile religioase (călugărie, preoţie). Ai zice: două ţări creştine, care diferă nu prin credinţă, ci numai prin instituţionalizarea ei. Cu toate acestea, având aparent aceeaşi bază sociologică, Polonia şi România îşi afirmă diferit, în Europa, valorile religioase.

Atunci când a avut ocazia, Polonia şi-a afirmat cu fermitate identitatea religioasă creştină: când puternicul lobby franco-belgian a determinat eliminarea din Proiectul de Tratat constituţional a oricărei referinţe la creştinism, Polonia, un stat laic, a fost împotrivă. A fost aproape singură împotriva tuturor (o situaţie tipică în istoria ei). Po