Sâmbătă au fost Alexiile, iar până la data echinocţiului de primăvară trăim un răstimp de zile festive, guvernat de evenimente mitico-astronomice care reactualizează, an după an, adevărate scenarii rituale, descântece, legende şi poveşti.
În calendarul popular al românilor, Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, prăznuit de Biserică pe 17 martie, este eclipsat de Moş Alexe sau Alexie cel Cald, patron al şerpilor, al peştilor, al tuturor vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre şi bolovani, în ape curgătoare şi stătătoare. Dintr-o legendă din Bucovina aflăm că, dacă n-ar fi fost Moş Alexe, Soarele ar fi reuşit să fugă de pe cer în ziua numită Cap de Primăvară. Se povesteşte că s-a suit Soarele într-o teleagă trasă de nouă cai înaripaţi, iar fiecare cal era mânat de o Babă, în frunte cu Baba Dochia. Şi s-a clătinat atunci temeiul lumii, iar ploile şi ninsoarea nu mai conteneau.
Văzând toate acestea, Sân-Toader, cel care păzeşte poarta dinspre miazăzi a cerului, a luat şi el nouă cai şi pe fiecare cal a încălecat câte un Moş, „care a îmbătrânit mânând caii şi ştie rânduiala frânelor”. Dar Babele, „mai rele decât dracul”, au mânat de-au scos sufletul din caii lor, până ce teleaga Soarelui a reuşit să treacă de poarta cerului. Opt zile l-au tot căutat Moşii în frunte cu Sân-Toader, opt zile năprasnice în care Babele afurisite întunecau cerul şi pământul. „Dară Alexă, moşul cel de-al nouălea, apucă tocmai drumul pe care a apucat Soarele şi-l zăreşte. Şi acum fug toţi Moşii împreună după Soare. Şi în ziua asta se dezmorţeşte firea şi ies toate gângăniile pământului la iveală, şi şerpii, şi broaştele, şi tot ce-a dormit peste iarnă.
Dar dacă n-ar zări Moşul Alexe pe sfântul Soare, gângăniile ar trebui să mai doarmă până în ziua când ar găsi drumul Soarelui. Şi fug nouă zile Babele, pâ