Woman flying / Foto: Thinkstock „Nu te-ngrijora pentru ziua de mâine, căci Domnul Dumnezeul tău ştie ce ai nevoie şi îţi va da”, ne spunea Iisus acum 2.000 de ani. Ceva din interiorul nostru „ascultă” cu înţelegere această propoziţie, dar o altă parte din noi îşi spune: „Nu ştie. Nu ştie ce am nevoie! Dacă ar şti, mi-ar umple contul imediat, mi-ar permite să huzuresc, aşa cum visez, să câştig la loterie, să mă însor cu femeia cea mai frumoasă, ori să câştig Premiul Nobel. Dacă Dumnezeu ar şti nevoile mele, mi-ar da acum bani de întreţinere, m-ar face sănătos instantaneu sau – măcar – m-ar scăpa de durerile de spate”, zice omul. Pentru că Dumnezeu pare a sta acolo, în Ceruri, impasibil şi fără griji, omul se chinuieşte, se lamentează în suferinţi şi afirmă iarăşi: „Dumnezeu nu ştie ce am nevoie”...
Dacă crezi că Dumnezeu nu ştie ce nevoi ai, devine adevărat. Dacă spui că El nu ştie, prin puterea liberului arbitru El devine neştiutor. Nu ştie ce nevoi ai. Prin îngrijorarea în sine îI spui Domnului: „Dă-te mai încolo, că habar nu ai ce-mi trebuie! Uite, eu ştiu clar că îmi lipseşte cutare şi cutare lucru, că nimeni nu mă ajută şi nu primesc niciodată ce am nevoie, ce-mi doresc sau ce vreau”! Liberul arbitru funcţionează perfect. Eşti liber să te îngrijorezi, cum eşti liber să te lipseşti de griji şi să-ţi aminteşti că ceea ce vede Dumnezeu ar putea fi „trecutul, prezentul şi viitorul tău la un loc”. Tu poţi vedea doar o frântură, pe baza căreia îţi stabileşti o nevoie imediată. De acolo însă, din Infinitul său, Dumnezeu vede întregul context. S-ar putea să vadă că un cont prea gras în bancă nu-ţi face bine la caracter. Prea mulţi bani sau prea mult succes te-ar putea transforma într-un criminal sau într-o fiinţă abjectă. S-ar putea ca Dumnezeu să vadă că pâinea este tot ce ai nevoie pentru ziua de mâine. Dumnezeu ar putea vedea viaţa ta
