Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă şapte dopaţi la JO

Publicat in GAZETA de SUD, joi 30 aprilie 2009 ·

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a emis un comunicat în care a dezvăluit faptul că s-au mai depistat şapte sportivi dopaţi cu CERA, a treia generaţie de eritropoietină. Printre cei găsiţi în neregulă se numără şi medaliatul cu argint la cursa pe şosea de la JO de la Beijing, italianul Davide Rebellin, de 37 de ani, care a câştigat recent Flache Wallone şi se află pe locul doi în clasamentul Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI). În afara ciclistului italian, nici o altă identitate nu a fost făcută publică, dar se ştie că restul sportivilor depistaţi dopaţi sunt atleţi. Au fost efectuate 948 de teste, dintre care 847 pentru CERA, iar 101 pentru insulină. Dintre cele 847 de teste făcute pentru CERA, şapte au fost pozitive. „Analiza ulterioară a probelor de la Beijing transmite un mesaj clar pentru cei care trişează. Ei nu pot trece fără să fie descoperiţi", a afirmat preşedintele Comisiei Medicale a CIO, Arne Ljungqvist. Conform procedurii, CIO va anunţa sportivii dopaţi prin Comitetul Olimpic Naţional al ţării pe care au reprezentat-o. Orice măsură disciplinară, inclusiv eventuale audieri, va fi făcută pe baza Regulamentului Antidoping al CIO aplicat la JO de la Beijing. Pentru moment, cei şapte sportivi dopaţi vor fi suspendaţi din orice competiţie. La JO de la Beijing s-au făcut 4.770 de teste, dintre care 3.801 de urină şi 969 de sânge. Testele de urină au inclus 817 verificări pentru EPO, iar 471 din testele de sânge au cuprins şi verificări la hormonul Growth (hGH). Toate testele au fost făcute pe o perioadă de 29 de zile, din 27 iulie până pe 24 august 2008. Ca regulă de bază, la finalul unei competiţii primii cinci din clasament şi încă doi sportivi erau testaţi. Probele prelevate la Beijing sunt păstrate de CIO pe o perioadă de opt ani, în tot acest timp fiind făcute teste care să depisteze substanţe anabolizante noi. Comitetul Olimpic Internaţional (CIO)

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 47 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 30 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 47 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 58 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 4 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°