Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid romena! Singurul străin din Giuleşti a aplicat pentru a primi cetăţenia română

Publicat in Pro Sport, vineri 19 iulie 2013 ·

Giuleştenii nu pot aduce străini pentru că sunt în insolvenţă, iar ANAF-ul nu le eliberează certificatul fiscal, act fără de care jucătorii de peste hotare nu pot primi permis de muncă în ţara noastră

Wallace va rămâne singurul străin de la Rapid, dar şi fundaşul a aplicat pentru a primi cetăţenia română

Pentru a avea şanse să rămână în prima ligă, oficialii rapidişti caută să întărească lotul, iar în aceste zile negociază cu mai mulţi jucători. Variantele şefilor sunt limitate la fotbalişti români, asta pentru că legea insolvenţei îi obligă pe giuleşteni să transfere doar jucători români. Pentru a legitima un fotbalist străin este nevoie de un certificat fiscal pe care clubul trebuie să-l prezinte la Oficiul Român de Emigrări pentru ca instituţia amintită să poată elibera permisul de muncă. În acest moment, clubul feroviar nu poate obţine un certificat fiscal deoarece se află în insolvenţă, dar mai ales din cauză că planul de reorganizare nu este încă aprobat de Tribunalul Bucureşti. Universitatea Cluj, formaţie care la rândul ei se află în insolvenţă, poate legitima fotbalişti străini, asta pentru că planul de reoganizare a fost aprobat de judecătorul sindic, iar ANAF-ul le-a eliberat certificatul fiscal.

Investiţia în “mercenari”, una dintre cauzele falimentului”

Noul campionat poate fi primul după o perioadă lungă în care Rapid nu va avea străini în lot. Singurul fotbalist de peste hotare care a mai rămas în lot este Wallace da Silva, dar şi acesta este pe jumătate român. Este însurat cu o româncă, iar de curând a depus actele pentru a obţine cetăţenia. Unul dintre motivele pentru care gruparea feroviară a ajuns aproape de faliment a fost şi faptul că în Giuleşti au fost transferaţi jucători străini care au avut salarii foarte mari în comparaţie cu românii. De exemplu, în sezonul 2008- 2009, la Rapid a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 30 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 15 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 57 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 57 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 43 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 24 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°