Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandu a "incendiat" Casa Fotbalului! După zile de ameninţări cu excluderi şi sancţiuni, dovada unei noi minciuni: FIFA îi dă câştig de cauză Craiovei în războiul cu FRF!

Publicat in Pro Sport, vineri 13 iulie 2012 ·

Oficialii Universităţii Craiova au reuşit să facă dovada unui nou fals făcut de forul condus de Mircea Sandu. Oltenii au obţinut de la FIFA şi partea din comunicat omisă de FRF, referitoare la posibilitatea ca o echipă să îşi caute dreptatea şi în instanţele civile. Forul mondial precizează că acest lucru este posibil atâta timp cât o altă lege naţională nu o interzice, se arată într-o scrisoare publicată pe editie.ro

"De asemenea, în ceea ce priveşte litigiul dintre Federaţia Română de Fotbal (denumită în prezentul FRF) şi SC Fotbal Club U Craiova SA, dorim să reluăm cele de mai sus şi să subliniem faptul că problema dacă litigiul în cauză poate face exclusiv obiectul arbitrajului depinde nu numai de obligaţiile prevăzute în Statutul FIFA, ci şi de prevederile legislaţiei naţionale din România. În cazul în care legislaţia din România interzice în mod obligatoriu arbitrajul pentru anumite litigii, FRF nu poate impune membrilor săi recurgerea la o procedură de arbitraj", se arată în comunicatul remis de FIFA.

Astfel, se răstoarnă toate ameninţările făcute de Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu în ultimele zile, conform cărora toate echipele româneşti şi reprezentativele naţionale vor fi excluse din competiţiile internaţionale din cauză că o decizie sportivă a fost întoarsă de Curtea de Apel.

Surse din cadrul clubului Universitatea Craiova au dezvăluit pentru ProSport ca în această dimineaţă oficialii clubului oltean vor depune la DNA întreaga scrisoarea trimisă de FIFA către FRF şi totodată îl vor acuza pe Mircea Sandu pentru faptul că în cursul zilei de ieri a ascuns intenţionat pasajul din documentaţie favorabil Universităţii Craiova.

Oficialii Universităţii Craiova au reuşit să facă dovada unui nou fals făcut de forul condus de Mircea Sandu. Oltenii au obţinut de la FIFA şi partea din comunicat omisă de FR

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 42 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 57 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°