Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce au rămas 11.000 de elevi din Târgovişte în frig. Ce măsuri a luat inspectoratul şcolar

Publicat in Gandul, joi 5 decembrie 2013 · ·

O parte din elevii din Târgovişte vor fi nevoiţi să se mute la alte şcoli din oraş astfel încât să înveţe în clase încălzite. Măsura a fost luată joi de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa după ce 18 şcoli din municipiul Târgovişte nu au în prezent încălzire. În total, 11.000 de elevi şi 700 de profesori din Târgovişte învaţă în frig din cauza că în şcoli nu au fost montate centrale termice.

Reprezentanţii inspectoratului spun că, până la 20 decembrie, 15 din cele 18 şcoli vor avea centrale termice, în celelalte trei unităţi de învăţământ rămase fără căldură urmând ca sistemele de încălzire să fie instalate în luna ianuarie.

„Cinci şcoli vor avea centrale termice de săptămâna viitoare, iar aceste şcoli vor primi elevii de la alte cinci şcoli pentru cursurile de după amiază. Astfel, de săptămâna viitoare 11 din cele 18 şcoli care nu sunt încălzite vor avea căldură”, a spus Mihaela Anton, purtător de cuvânt la inspectorat.

Inspectoarea spune că toate aceste şcoli au fost racordate la reţeaua de termoficare a oraşului, care nu mai funcţionează. „În toată această perioadă s-au căutat soluţii şi au fost multe întâlniri între inspectori, profesori, directori, părinţi şi primar. Erau şase grădiniţe fără căldură, în cinci s-au instalat centrale, a mai rămas una singură”, a spus inspectoarea, care arată că problema pentru întârzierea instalării centralelor ţine de procedura de achiziţie a acestor centrale, care este foarte greoaie, în sensul că licitaţiile durează foarte mult.

„Noi ştim de la sfârşitul lunii septembrie că nu vom mai avea căldură de la sistemul centralizat. Ni s-a spus că vom avea centrale în fiecare şcoală de la 1 noiembrie, apoi termenul a fost prelungit la 15 noiembrie. Acum ni s-a spus că până la 20 decembrie ar trebui montate centrale în toate şcolile, ar mai rămâne trei unităţi unde vor fi montate în ianuarie”, a mai spus Mihaela

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 37 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 14 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°