Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tematică diversă, omagieri şi actualităţi ştiinţifice

Publicat in Viata Medicala, miercuri 16 mai 2012 ·

În perioada 26–28 aprilie a.c., la Academia Română s-au desfăşurat lucrările unei manifestări de tradiţie – Congresul Anual al Asociaţiei Medicale Române. Despre cele mai importante subiecte abordate am stat de vorbă cu dl prof. dr. Constantin Ionescu-Tîrgovişte, preşedintele AMR şi al Congresului.

– Ce sesiuni au trezit cel mai mare interes? – În primul rând, sesiunea omagială „Nicolae Kretzulescu – 200 de ani“ a aniversat naşterea unuia dintre fondatorii României moderne, alături de Ion Heliade-Rădulescu şi Mihail Kogălniceanu. La această sesiune am beneficiat de prezenţa dlui acad. Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române, preşedintele Secţiei de istorie, care a avut o relaţie directă cu descendenţii familiei Kretzulescu şi de la care a moştenit o serie de documente extrem de importante. Plasarea lui Nicolae Kretzulescu printre fondatorii României moderne este justificată de numeroasele poziţii în structurile statului modern: preşedinte al Academiei Române în două mandate, către sfârşitul vieţii, precedate de funcţiile de prim-ministru, ministru al instrucţiei publice, ministru de interne, ministru al finanţelor, preşedinte al Senatului României. De pe fiecare poziţie a sprijinit înfiinţarea unor instituţii emblematice pentru noi: Facultatea de Medicină, Ateneul Român, Asociaţia Medicală Română (înfiinţată în 1857), organizarea învăţământului medical şi structurarea disciplinelor de la acea vreme, fapt rezultat şi din luările de cuvânt ale celorlalţi vorbitori: dnii prof. dr. Radu Iftimovici, conf. dr. Octavian Buda şi dr. Valentin Toma. Ne-am bucurat să avem printre noi două clase superioare de la Liceul Economic „Nicolae Kretzulescu“, înfiinţat de acesta la sfârşitul secolului XIX. Muzeul Literaturii Române este găzduit în Palatul Kretzulescu şi acest lucru ar merita să fie menţionat pe frontispiciul monumentalei clădiri. Cu această ocaz

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 25 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 47 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 50 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 25 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 29 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum 36 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°