Reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt au anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, finalizarea lucrărilor de modernizare a unui important drum judeţean care, până în anul 2010, figura printre cele mai distruse din teritoriu. Este vorba despre DJ 677, respectiv segmentul dintre oraşul Piatra Olt şi limita cu judeţul Vâlcea. Acesta este al patrulea şi ultimul reabilitat de CJ Olt cu banii europeni ai Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Contractul pentru modernizarea DJ 677, segmentul dintre oraşul Piatra Olt şi limita cu judeţul Vâlcea, a fost semnat de autorităţile judeţene de la Olt cu cei ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pe data de 25 martie 2010, moment de la care a pornit, practic, numărătoarea inversă. Lucrările au fost efectuate de un „duo” de firme alcătuit din SC Alexcor Trading SRL şi SC Delta ACM 93 SRL, care au modernizat complet drumul pe o lungime de 1,6 kilometri, dar au şi efectuat reabilitări pe nu mai puţin de 30,7 kilometri.
„Acest proiect finalizat acum este cel de-al patrulea şi ultimul adjudecat de noi în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară - Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, valoarea sa nominală fiind de 26,8 milioane lei. Din această sumă, 19,4 milioane lei a reprezentat contribuţia nerambursabilă a Fondului Eurpean pentru Dezvoltarea Regională, 6,7 milioane lei contribuţia de la bugetul naţional, iar restul de 589.754 lei au provenit de la Consiliul Judeţean Olt. Mai avem în lucru la acest moment pentru modernizare încă două drumuri importante, dar pe un alt program european, adică Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007 – 2013, cele două drumuri fiind DJ 544 Urzica – Ştefan cel Mare şi DJ 543 Corabia-Izbiceni”, a declarat Daniela Lungu, şefa Biroului Dezvoltare Regională din CJ Olt.
Modernizarea DJ 677 anunţată a