Era aproape inevitabil ca Traian Băsescu să nu ajungă la un conflict deschis, acut, şi cu Ion Iliescu. Relaţia dintre cei doi a fost una de tatonare subtilă sau de evitare, după ce Traian Băsescu a ajuns la Cotroceni.

Ba Ion Iliescu i-a întins câte o mână de ajutor în momentele în care acesta reuşise să asmută asupra sa majoritatea partenerilor politici. Apoi, pe măsură ce interesele gherilei sale solitare o cereau, Băsescu a lăsat deoparte orice menajamente, atacându-l direct pe predecesorul său, ca un instrument prin care să dea lovitura întregii structuri care-l are ca exponent. Într-un interviu acordat recent unei publicaţii străine, Băsescu foloseşte cu brio mijloace prin care poate să-şi amplifice mesajul: abordarea unui discurs constituit special pentru „exterior”, cu aproximări şi omisiuni intenţio-nate. Una peste alta, Băsescu zice că Iliescu e judecat pentru crime (nu că e anchetat în cauze legate de morţii Revoluţiei) şi că este principalul exponent al unui sistem ticăloşit, calitate în care l-ar fi atacat pe motiv că actualul preşedinte n-a avut idei mai scumpe decât condamnarea comunismului, lustrarea foştilor comunişti şi darea pe mâna justiţiei a corupţilor.

Sunt teme şi formulări de succes, care corespund aşteptărilor din zona căreia i se adresează, prin acest interviu, Traian Băsescu. La „interior” însă, mesajul şchioapătă şi i se vede urzeala prin cusăturile cu aţă albă. E notoriu faptul că Băsescu n-a fost suspendat pentru că a demascat comunismul şi nici că ar fi fost absolvit de Curtea Constituţională. Sunt deja trucuri fumate care mai pot să ţină, eventual, la nişte cititori nevinovaţi din Flandra sau Scoţia. Nu însă şi în România, unde tactica băsesciană este cât se poate de transparentă: în lupta sa cu adversarii politici, el nu se sfieşte să folosească false argumente şi teorii, să mistifice realităţi sau să nege evidenţe. E o tac