Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabregas s-a întors acasă

Publicat in Jurnalul, marți 16 august 2011 ·

Foto: AFP/Mediafax La mai mult de un an de când se vorbeşte despre transferul său la Barcelona, Cesc Fabregas (foto) a semnat în sfârşit ieri cu gruparea catalană, la care s-a format în timpul junioratului şi pe care a părăsit-o în 2003 pentru Arsenal Londra, pe când avea numai 16 ani. După ce la finele săptămânii trecute cele două cluburi au bătut palma pentru o sumă confidenţială, dar cuprinsă între 36 şi 40 de milioane de euro, fotbalistul a parafat ieri un contract pe cinci ani cu formaţia la care nu şi-a ascuns deloc dorinţa de a se întoarce.

Dincolo de valoarea tranzacţiei, ceea ce şochează este colosala clauză de reziliere pe care au fixat-o oficialii Barcelonei, nu mai puţin de 200 de milioane de euro în cazul ruperii premature a înţelegerii! Fostul căpitan al lui Arsenal va purta tricoul cu numărul 4 şi ar putea debuta în faţa propriilor suporteri chiar mâine seară, cu ocazia returului Supercupei Spaniei, împotriva lui Real Madrid, după ce duminică seară cele două echipe au terminat la egalitate, 2-2, pe „Santiago Bernabeu”. Golurile catalanilor au fost marcate de David Villa ('36) şi Messi ('45), în timp ce madrilenii au înscris prin Ozil ('13) şi Xabi Alonso ('54).

Foto: AFP/Mediafax La mai mult de un an de când se vorbeşte despre transferul său la Barcelona, Cesc Fabregas (foto) a semnat în sfârşit ieri cu gruparea catalană, la care s-a format în timpul junioratului şi pe care a părăsit-o în 2003 pentru Arsenal Londra, pe când avea numai 16 ani. După ce la finele săptămânii trecute cele două cluburi au bătut palma pentru o sumă confidenţială, dar cuprinsă între 36 şi 40 de milioane de euro, fotbalistul a parafat ieri un contract pe cinci ani cu formaţia la care nu şi-a ascuns deloc dorinţa de a se întoarce.

Dincolo de valoarea tranzacţiei, ceea ce şochează este colosala clauză de reziliere pe care au fixat-o oficialii Barcelonei, nu ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 9 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 9 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 10 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 10 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°