Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară încalcă trei Legi

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 13 august 2013 ·

Rectificarea bugetului pe 2013 a fost făcută de Guvern depăşind limita maximă a deficitului stabilită prin lege, potrivit Consiliului Fiscal (CF). Mai mult, pentru a face neregulile să treacă neobservate, Guvernul ar fi trimis Consiliului Fiscal raportul semestrial privind situaţia economică şi Proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2013 şi alte acte aferente în seara de dinaintea zilei în care s-a ținut şedința de Guvern aferentă. Consiliul s-ar fi aflat astfel în imposibilitatea practică de a emite o opinie și observații asupra prevederilor prin care s-a făcut rectificarea bugetului pe 2013, conform unui comunicat al acestei instituții. De aceea, solicitarea opiniei Consiliului Fiscal, făcută în temeiul art. 40, alin. (2) din Legea nr. 69/2010, a avut un caracter formal. CF a solicitat oficial asigurarea unei perioade de cel puțin o săptămână între momentul transmiterii documentației necesare de către MFP și momentul adoptării legislației relevante, acest interval fiind minimul necesar în vederea elaborării unei analize riguroase. Legea călcată în picioare de trei ori În opinia CF, există trei prevederi legale încălcate de prima rectificare bugetară pe acest an 1. Deficitul prevăzut e mai mare decât cel stabilit prin Legea 4/2013 Proiectul de rectificare bugetară nu respectă regula instituită de art. 6 lit. b) al legii 69/2010, potrivit căruia “soldul şi, respectiv, soldul primar al bugetului general consolidat, luând în considerare componentele acestuia, pentru anul bugetar următor, nu vor putea depăşi plafonul stabilit prin cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară, aprobată de către Parlament”. Ori, proiectul de rectificare prevede un deficit bugetar de 14,7 mld. lei, mai mare cu 1,3 miliarde lei decât plafonul de 13,394 mld. Lei statuat de legea 4/2013. 2.Cheltuielile pe bugete depășesc plafonul fixat prin strateigia fiscal-bu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 56 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 25 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 32 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 25 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°