Un borşean de 40 de ani a fost prins de poliţie după ce a înjunghiat un bărbat de 36 de ani. Acesta a fost prins cu cuţitul pătat de sânge asupra lui în urma unui control de rutină efectuat de o patrulă stradală. Este cercetat în stare de libertate.
Aseară, în jurul orei 19.00, un echipaj mixt de siguranţă publică format dintr-un poliţist şi un jandarm se afla în serviciu de patrulare pe raza oraşului Borşa. Pe strada Floarea de Colţ din oraş l-au întâlnit pe Adrian S., de 40 ani, din Borşa, cunoscut de către poliţişti cu antecedente penale. Asupra acestuia oamenii legii au găsit un cuţit cu lama de circa 14 centimetri, care prezenta urme brun-roşcate, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei în vederea efectuării de verificări.
În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.00, într-un apartament situat într-un imobil de pe strada 22 Decembrie din Borşa, a avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, între agresor şi Marian G., de 36 ani, din localitatea Fundulea, jud. Călăraşi, domiciliat fără forme legale în Borşa. În timpul altercaţiei, Adrian l-a înţepat cu respectivul cuţit pe Marian provocându-i răni superficiale. Victima s-a prezentat la spital unde nu a rămas internat.
În prezent, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe precum şi port ilegal de cuţit, cu suspectul în stare de libertate.