Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine poate opri mişcarea de la Pungeşti

Publicat in Romania Libera, luni 21 octombrie 2013 ·

Cine credeţi că face mai bine României: „ignorantul” care crede că subiectul Pungeşti este exagerat sau „revoluţionarul” ce, dimpotrivă, vede în exploatarea gazelor de şist un motiv de a ieşi în stradă?

O întâlnire pe care am avut-o zilele trecute cu nişte prieteni vechi a avut efectul unei revelaţii. Deşi vorbeam cu oameni educaţi care lucrau în mari companii sau instituţii publice, aceştia nu păreau deloc impresionaţi de subiectul atât de dezbătut în ultimele zile, în media şi pe reţelele de socializare: protestul împotriva gazelor de şist de la Pungeşti. Spre deosebire de mine, oamenii din faţa mea erau convinşi că acest conflict al localnicilor din Pungeşti cu Chevron nu va duce nicăieri şi va dispărea ca multe din subiectele „exagerate” pe care noi, presa, le dezbatem zilnic. Din acest motiv, nici măcar nu-l considerau un subiect demn de discuţie la o bere, cu atât mai mult să le stârnească vreo pasiune.

Ştiu că mulţi se vor grăbi acum să trateze indiferenţa faţă de problemele străzii drept „ignoranţă”, sau să spună că din cauza acestor români nu merg bine treburile în ţară. Eu aş zice însă că, dimpotrivă, „ignoranţii” preocupaţi mai degrabă de cariera, munca şi bunăstarea propriei familii sunt în aceste zile cei mai vaccinaţi împotriva unui rău care face deja ravagii în România: manipularea.

Mai întâi, aş vrea să fac o distincţie clară între subiectele Roşia Montană şi Pungeşti. Dacă în ceea ce priveşte proiectul firmei Gold Corporation din munţii Apuseni avem de-a face cu abuzuri şi complicităţi vinovate între stat şi compania canadiană, care trebuie sancţionate inclusiv prin mişcări de stradă, oamenii care protestează la Pungeşti sunt carne de tun în războiul altora. Ataşamentul (firesc până la un punct) al protestatarilor din Piaţa Universităţii faţă de cauza localnicilor din Vasului a contribuit din plin la propagarea unei minci

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 31 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 43 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°