Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă ipoteză: Chopin, epileptic

Publicat in Romania Libera, joi 3 februarie 2011 ·

Cauza morţii lui Frédéric Chopin a fost subiect de controversă mult timp. În timpul scurtei sale vieţi, marele compozitor a fost diagnosticat cu tuberculoză şi tratat corespunzător.

Apoi, în 1987, John G. O'Shea a lansat ipoteza că Chopin a murit la doar 39 de ani din cauza fibrozei chistice, idee preluată şi susţinută apoi de medici de la Universitatea din Poznan. Acum, cercetători spanioli consideră că Chopin ar fi avut şi epilepsie, fapt ce ar explica halucinaţiile dese avute de muzician.

Sănătate şubredă

În ultimul an al vieţii, Chopin avea doar 45 de kilograme la 1,70 m înălţime.

Compozitorul suferea de afecţiuni gastro-intestinale încă din copilărie, având intoleranţă la mâncăruri bogate în grăsimi şi în special la carnea de porc, se plângea de dureri severe de cap, prezenta ganglioni limfatici măriţi, iar primele probleme respiratorii au apărut încă din adolescenţă.

La 18 ani, a fost epuizat după ce a susţinut un concert în oraşul polonez Sulechow şi a fost nevoie de ajutorul cuiva pentru a reuşi să se ridice din faţa pianului. La 21 de ani, compozitorul a suferit prima oară de hemoptizie.

În decembrie 1838, pe când se afla cu iubita sa, George Sand, în Majorca, Chopin se plângea de incompetenţa doctorilor în a-l trata.

„Am fost bolnav ca un câine în ultimele două săptămâni. Trei doctori m-au văzut. Primul mi-a spus că o să mor. Al doilea mi-a spus că respir pentru ultima oară, iar al treilea mi-a zis că eram deja mort".

De altfel, George Sand a devenit un fel de asistentă medicală pentru Chopin, punând în al doilea plan relaţia lor amoroasă de frică să nu îi facă acestuia mai mult rău.

Încă din adolescenţă, Chopin se trata cu beladonă, iar mai târziu, ca să îşi calmeze episoadele de tuse puternică apela la o mixtură din zahăr şi opiu.

După ce Chopin şi George Sand s-au despărţit în 1847, stare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 58 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Protest la Guvern: Zeci de ANGAJAȚI ai premierului Marcel Ciolacu cer salarii mai mari

Gandul acum 38 minute
Zeci de angajați ai Guvernului au ieșit în stradă luni după-amiază. Nemulțumirile lor sunt salariile mici și faptul că trebuie să suplinească și posturile lăsate libere. Liderul de sindicat Noni Iordache spune că salariul la ora actuală este de 5.00

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 45 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 22 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Ministerul Sănătății, în căutare de echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară. De ce fel de aparatură este nevoie

Ziare.com acum 29 minute
Secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară au nevoie de noi echipamente, iar Ministerul Sănătăţii intenţionează să le cumpere și a lansat un proces de consultare a pieţei. "Specialitatea ATI reprezintă un domeniu de importanţă majoră în s

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°