IN MEMORIA LUI VLADUT Este adevarat ca esecurile in cazurile de copii disparuti sunt aruncate intotdeauna in spinarea politiei. Pe de o parte, si ei sunt blocati in legi si proceduri. IN MEMORIA LUI VLADUT Am vazut de curand un film inspirat din fapte reale. Adevarat, trist, descurajant. Actiunea se petrece in Dublin, in 1996, si se invarte in jurul unui ziarist de investigatii care a incercat sa indrepte lumea. Probabil multi dintre cei care citesc acum au vazut deja filmul respectiv. Ajungand intr-o zi intr-un cartier al Dublinului, jurnalista (pentru ca este vorba despre o femeie) a dat peste un peisaj socant. Copii care se jucau cu seringile de pe jos - seringi folosite care tapetau trotuarul. Adolescenti incoerenti care erau ingramaditi in locuri insalubre si care se vindeau pentru o doza. Imagini cutremuratoare care au facut-o sa scormoneasca lumea traficantilor de droguri.
S-a apropiat prea mult, nu a cedat la presiuni si amenintari si a fost impuscata.
In timpul investigarii traficantilor a descoperit o lege in Constitutia Irlandei care sustinea activitatea acelor infractori prin indiferenta. Averile lor uriase, neacoperite, nu ridicau semne de intrebare datorita acelei legi. A facut sesizari la toate nivelurile, insa nu s-a produs nici o schimbare, desi era clar ca legea, fiind veche, nu era conforma realitatii din Irlanda.
Jurnalista a fost executata in plina strada, iar in urma mortii ei in Irlanda s-a schimbat Constitutia, s-au schimbat legi, norme si proceduri. Lumea a iesit in strada si a inceput sa lupte prin manifestatii impotriva traficantilor. Oamenii care-si pierdusera copiii sau fratii din cauza consumului de droguri ieseau si inainte in strada, dar timid. In anul urmator lucrurile s-au mai domolit in randul traficului de droguri, iar infractionalitatea a scazut cu 15%.
Dupa ce filmul s-a terminat, am intrat intr-o st
