Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă circuitele de Revelion prin Europa

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 noiembrie 2009 ·

Un circuit are avantajul de a-i scuti pe turiştii comozi de munca de organizare a excursiei, de la găsirea unei companii de transport, până la alegerea hotelurilor care li se potrivesc. Cele mai ieftine tururi oferite de agenţiile de turism sunt cele prin Grecia şi Cehia, cu preţuri cuprinse între 225 şi 350 de euro. Sursa: Andrei Pricop

Turiştii vor beneficia şi de serviciile unui ghid român, iar preţurile includ de obicei taxe adiţionale, precum cele de autostradă sau de parcare, precum şi tururile cu autocarul prin oraşe.

Dezavantajul este că aceste călătorii le lasă vizitatorilor prea puţin timp pentru a cunoaşte cu adevărat un oraş: excursia se desfăşoară după un plan bine stabilit, iar turiştii s-ar putea să îşi dorească să vadă prea multe obiective într-un interval de timp scurt, de numai o săptămână.

De obicei, circuitele de Revelion se desfăşoară între 26/28 decembrie şi 3/5 ianuarie şi durează între şase şi nouă zile.

Atena şi Praga, distracţie la preţuri mici

Unele dintre cele mai ieftine tururi sunt cele care îi duc pe turişti la Atena, pe ruta Salonic, Meteora, Atena, Peloponez. Călătoria durează opt zile şi costă 255 de euro, cu transport cu autocarul şi cazare în hoteluri de trei stele. Tariful include şi tururile de oraş pentru Salonic şi Atena, precum şi excursii la Meteora, Katerini şi Mănăstirea Rila. Pentru Peloponez însă, turiştii trebuie să mai plătească 40 de euro, iar cina festivă, în valoare de 70 de euro, este opţională.

PRAGA. "Oraşul de aur" se oglindeşte în Vltava

Pentru Praga, un circuit ce durează şase zile costă în jur de 350 de euro. Transportul se face cu autocarul, iar cazarea în Budapesta şi în Praga, în hoteluri de trei şi patru stele, cu micul dejun asigurat. Preţul nu include însă cina festivă de Revelion, care poate ajung

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 11 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 30 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 20 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Răducanu se retrage din calificările turneului de la Roland Garros

Mediafax acum 33 minute
Turneul calificărilor preliminare este programat să înceapă luni, 20 mai. Pentru că în prezent se află în afara Top 200 mondial, Răducanu s-a înscris iniţial la Grand Slam-ul pe zgură, solicitând prezenţa datorită clasamentului protejat, de pe locul

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°