Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căruţaş din Şuţeşti accidentat grav pe DN22

Publicat in Vocea Brailei, luni 3 iunie 2013 ·

* atelajul hipo în care se afla victima a fost lovit din spate de un autoturism

Sâmbătă, 1 iunie 2013, la ora 19.30, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 în legătură cu producerea unui grav accident de circulaţie, soldat cu victime, pe DN22, în afara localităţii Şuţeşti.

În cel mai scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă a Poliţiei, care a declanşat cercetările. Oamenii legii au stabilit că în momentul premergător accidentului, Cătălin Z., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în comuna Şuţeşti, conducea autoturismul pe DN22, din direcţia Brăila către Râmnicu Sărat. Ajuns la km. 40^500 m, conducătorul auto s-a angajat în depăşirea unei căruţe.

După ce a efectuat cu bine depăşirea şi a revenit pe sensul său de mers, bărbatul nu a observat o altă căruţă, lovind-o pe aceasta puternic, în partea din spate. În urma impactului violent, conducătorul atelajului hipo, Vasile P., în vârstă de 39 de ani, din comuna Şuţeşti, a fost rănit grav. Rănitul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

După declanşarea cercetărilor, cei doi participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că victima accidentului rutier de la Şuţeşti avea 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-a fost recoltată o probă biologică (de sânge), în vederea stabilirii alcoolemiei.

* atelajul hipo în care se afla victima a fost lovit din spate de un autoturism

Sâmbătă, 1 iunie 2013, la ora 19.30, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 în legătură cu producerea unui grav accident de circulaţie, soldat cu victime, pe DN22, în afara localităţii Şuţeşti.

În cel mai scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o echi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 6 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°