Deputatul Emil Niţă vrea să depună o iniţiativă legislativă prin care şi clădirile monument să poată fi renovate pe banii statului, chiar dacă sunt proprietăţi private
Deputatul Emil Niţă, care reprezintă colegiul 5, inclusiv locuitorii din centrul istoric al municipiului Braşov, a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, iniţiativa sa parlamentară menită să permită finanţarea de către stat a lucrărilor de reabilitare a faţadelor clădirilor din centrul istoric. „Legea 153/2011, privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor este temeiul juridic pentru programele derulate de autorităţile publice locale şi centrale de reabilitare cu fonduri publice a anvelopelor degradate ale clădirilor, inclusiv ale blocurilor. Din păcate, în prezent, legea prevede că autoritatea locală nu poate finanţa intervenţii la anvelopa clădirilor clasate ca monument istoric”, a explicat Emil Niţă. Printr-o iniţiativă parlamentară, acesta doreşte însă să modifice legea, ca să faciliteze finanţarea de către stat a acestor lucrări, mai ales în centrul istoric al Braşovului, unde proprietarii nu au posibilitatea de a le realiza din resurse proprii, însă, aceste imobile îşi pierd valoarea degradându-se şi devenind un real pericol pentru trecători. „Pentru ca autoritatea locală să poată finanţa sau cofinanţa reabilitarea faţadelor clădirilor monument din centrul istoric, poate fi oportună eliminarea prevederii care exclude clădirile monument de la finanţarea de către stat. S-ar crea astfel temeiul juridic ca o primărie să poată susţine aceste lucrări, din bugetul propriu sau din resurse financiare atrase”, a punctat deputatul braşovean.
O altă soluţie propusă de Emil Niţă pentru ca faţadele din centrul istoric să poată fi renovate este chiar aplicarea legii în forma actuală, prin demararea unui program de reabilitare a faţadelor degradate ale clă