Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forţele speciale ale Poliţiei au blocat Constanţa. Interlopii se pregăteau de luptă! UPDATE

Publicat in Adevarul, duminică 29 mai 2011 ·

Mascaţii Poliţiei Judeţene şi cei ai Jandarmeriei au blocat Piaţa Chiliei şi Piaţa Ovidiu ieri seară după ce poliţiştii au primit informaţii că două grupări interlope rivale se pregăteau de război.

Două grupări interlope din cartierele Piaţa Chiliei şi Ovidiu au fost la un pas să se încaiere, ieri după-amiază, în centrul oraşului. Unul dintre grupuri era condus de Sedan Iaşar, fiul lui Ismai Iaşar zis „Săceanu“.

Pregătiţi de luptă

Membrii grupărilor se adunaseră lângă două baruri din cele două cartiere şi se pregăteau să se urce în maşini că să plece pe câmpul de luptă. Poliţiştii au prins de veste şi au descins imediat în cele două zone. „Cartierele au fost încercuite de jandarmi şi poliţişti. Am alocat numeroase forţe ca să-i ţinem pe loc“, a declarat adjunctul inspectorului şef al Poliţiei Judeţene Constanţa, comisar şef Adrian Rapotan, cel care a coordonat acţiunea.

Interlopii au renunţat la intenţii cînd s-au văzut împresuraţi. Din informaţiile Poliţiei, cei care urmau să declanşeze războiul erau indivizii din Piaţa Chiliei. Ei îşi dăduseră întâlnire la un bar din zonă. Motivul răfuielii era o presupusă agresiune, comisă sâmbătă seara, asupra lui Sedan Iaşar. Sedant a susţinut că ieri seară, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla cu BMW-ul la un semafor de pe strada Ferdinand, mai mulţi indivizi i-au spart parbrizul şi au încercat să-l lovească. Ca urmare, a decis să se răzbune pe cont propriu.

„Am verificat personal. Incidentul în care a fost implicat Sedan Iaşar nu a fost reclamat la Poliţie“, a declarat comisarul şef Rapotan.

Peste 20 de persoane au fost luate de poliţişti şi duse la audieri în sediul Secţiei 1 Poliţie din Constanţa. Rudele şi prietenii lor, câteva zeci de persoane, s-au adunat în faţa Poliţiei ca să se intereseze de soarta lor. La finalul audierilor indivizii au fost lăsaţi să plece, după ce au fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°