Noiembrie 1982. România penduleaza intre cresterea datoriei externe si moartea liderului sovietic Leonid Ilici Brejnev. Oltenia n-are insa timp de astea. E imbracata toata in alb-albastru si penduleaza intre derbiul cu Dinamo si dubla mansa cu Girondins Bordeaux din turul III al Cupei UEFA. Echipa girondinilor se pronunta cu maxilarele inclestate: Tresor, Tigana, Giresse, Domenech, Lacombe… Antrenorul francezilor se numeste Aimee Jacquet. Acesta vine la Craiova pentru meciul cu Dinamo si pleaca ingândurat. „Vom intâlni o echipa foarte puternica, dar mai mult decât echipa, altceva m-a pus pe ginduri. Publicul. La Craiova vom juca intr-un adevarat infern“. Jacquet nu s-a inselat. Era si greu pentru un antrenor care, 16 ani mai târziu, avea sa aduca Frantei primul si singurul titlu mondial din istorie. O expresie tocita numeste publicul drept al 12-lea jucator din viata unei echipe de fotbal. La Craiova, mai ales in anii de restriste, publicul a fost in multe rânduri chiar jucatorul cu numarul 1. Dar oamenii nu pot fi mintiti. Cei doar vreo o mie de spectatori care au asistat la meciul de vinerea trecuta cu Poli Iasi reprezinta una dintre cele mai dureroase palme aplicate pe obrazul gros al lui Adrian Mititelu. Bannerele afisate de putinii baieti care au mai ramas in galerie sunt si ele sugestive. Dure si curajoase in egala masura. „Vrem investitor, nu un Mititel dator“ ori „Datoriile tale, mai mari decât bugetul anual al orasului“ sunt doar doua dintre productiile cu care tipii de la Praetoria, Ultras si Blue Lions au „mângâiat“ orgoliul celui care promitea asta-vara ca Universitatea va matura puterile Bucurestiului si ca, nu peste mult timp, va juca in Liga Campionilor! Am urmarit declaratiile de dupa meci date de trecatorul stapân al echipei. I-a jignit grav pe liderii galeriei uitând ca, dincolo de pacatele pe care le au, daca le au, baietii de genul lui Gabi Blondu