Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la sîn şi va începe radioterapia în mai
Legenda tenisului, în vîrstă de 53 de ani, a suportat deja o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a ţesutului canceros de la sînul stîng
"Am plîns! A fost un şoc total! Eram atît de sănătoasă. Pur şi simplu, am simţit vestea ca pe un şut în fund. Credeam că deţin controlul asupra corpului meu, asupra vieţii mele. Acum, totul mi-a scăpat din mîini". Confesiunea Martinei Navratilova e realistă şi deloc autocompătimitoare.
Dimpotrivă, sportiva născută la Praga şi devenită între timp americancă chiar se învinovăţeşte puţin pentru cei patru ani pe care i-a lăsat să treacă între mamografii. "Toată lumea e ocupată, dar nu încerc să mă scuz. Eu mă menţin în formă, urmez o dietă corectă şi totuşi mi s-a întîmplat. Încă un an şi aş fi fost în mare necaz", recunoaşte fosta jucătoare de tenis.
Iniţial, a vrut să nu-şi facă public diagnosticul, pus de medici în luna februarie, după ce un control de rutină a evidenţiat o masă suspectă la sînul stîng. Apoi s-a gîndit la alte femei care pot trece prin aceeaşi situaţie şi a decis că tăcerea nu e o opţiune. Navratilova suferă de o formă noninvazivă de cancer mamar, carcinom ductal in situ (DCIS).
"E cel mai bun scenariu imaginabil pentru momentul în care se detectează cancerul la sîn", spune medicul Mindy Nagle, o bună prietenă a Martinei. Pe 15 martie, sportivei i-a fost extirpat nodulul, iar după numai două zile ea a luat parte, la Indian Wells, la seara demonstrativă dedicată strîngerii de fonduri pentru sinistraţii din Haiti. În mai va începe să facă radioterapie pentru 4 sau 6 săptămîni. Ar vrea să urmeze tratamentul la Paris pentru a putea comenta Roland Garros-ul la Tennis Channel.
Navratilova spune că nu s-a gîndit la moarte cînd a aflat verdictul medical,