Cele mai mari 300 de fonduri de pensii din lume aveau la sfârşitul anului trecut active nete cumulate de 14.000 de miliarde de dolari, reprezentând 20% din PIB-ul mondial. Deşi adevăraţi giganţi ai pieţelor financiare, unele fonduri riscă să nu îşi poată plăti toate obligaţiile către pensionari din cauza profiturilor mici.
În 2012, activele celor mai mari fonduri de pensii au crescut cu 9,8%, dând astfel semne de revenire după ce aproape că au stagnat cu un plus de doar 1% în anul precedent, conform unui raport emis de compania americană de consultanţă şi research Towers Watson. Creşterea s-a datorat atât unei performanţe mai bune a pieţei investiţiilor în 2012, dar şi intrărilor de bani noi.
„În ciuda creşterii sănătoase din 2012, rata anualizată de creştere a acestor fonduri în ultimii cinci ani este de doar 3%, randament care probabil nu este suficient pentru a garanta că toate îşi vor putea îndeplini obligaţiile fără injecţii de capital. Într-adevăr probabil că unele nu vor putea să îşi plătească obligaţiile mai ales că estimările sunt că pieţele vor înregistra rate coborâte de creştere, cu volatilităţi şi cu un context puternic concurenţial pentru o perioadă de timp de acum înainte“, a spus Carl Hess, şeful departamentului de investiţii la Towers Watson. Continuarea pe ZFCorporate
Cele mai mari 300 de fonduri de pensii din lume aveau la sfârşitul anului trecut active nete cumulate de 14.000 de miliarde de dolari, reprezentând 20% din PIB-ul mondial. Deşi adevăraţi giganţi ai pieţelor financiare, unele fonduri riscă să nu îşi poată plăti toate obligaţiile către pensionari din cauza profiturilor mici.
În 2012, activele celor mai mari fonduri de pensii au crescut cu 9,8%, dând astfel semne de revenire după ce aproape că au stagnat cu un plus de doar 1% în anul precedent, conform unui raport emis de compania americană de consulta