Socul psihologic la care este supus partidul, ca organism, in urma Discursului Secret a fost, probabil, mult mai mare decat cel suferit in vremea lui Gorbaciov - nu in ultimul rand, pentru ca mitul atacat era atat de puternic. Se implinesc, astazi, 57 de ani de la „Discursul Secret" al lui Nikita S. Hrusciov, in cadrul celui de-al XX-lea congres al Partidului Comunist din Uniunea Sovietica (PCUS), in fapt un raport intitulat „Despre cultul personalitatii si consecintele sale". Pe aceasta cale, la trei ani de la moartea lui Stalin, noul secretar general si apropiatii sai demascau o parte din crimele si abuzurile savarsite in perioada stalinista. Anul 1956 nu este departe, in timp, de jumatatea intervalului de viata al regimului comunist sovietic, ceea ce, desigur, nici Hrusciov si nici cei din jurul sau nu puteau anticipa. URSS parea sa inainteze pe drumul catre comunism - stadiul final al evolutiei politice a umanitatii - si catre obtinerea suprematiei pe plan mondial. Nu s-a intamplat asa: in 1964, dupa ani de leadership ineficient in politica interna si aventuros in cea internationala, Hrusciov este inlaturat din functie de un grup de conspiratori condus de Leonid Brejnev. Acesta din urma va patrona, ulterior, osificarea si declinul ireversibil al sistemului sovietic, fara a uita sa intensifice represiunea politica. Discursul Secret nu a fost, pana la urma, chiar atat de secret: secretarul general insusi a fost, se pare, unul dintre primii care l-a dezvaluit catre Occident, in incercarea de a-si imbunatati imaginea. In PCUS a inceput o intensa campanie ideologica, discursul fiind discutat si analizat, pe verticala si dupa modelul cercurilor concentrice. Printre cei „prelucrati" ideologic in acest sens avea sa se numere si un tanar activist din organizatia locala komsomolista (tineretul comunist) din Stavropol, sef al biroului de agitatie si propaganda: Mihail S. Go