Ultraşii au protestat ieri, în faţa primăriei. 11 persoane au fost duse cu duba la poliţie, 43 au fost identificate pentru sancţiuni. Primarul Olguţa Vasilescu, ironică la adresa suporterilor: „Asta-i viaţa! Unii cu înjurăturile, alţii cu stadionul“.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a intrat în conflict deschis şi cu suporterii echipei de fotbal FCU Craiova. La începutul acestei săptămâni, 250 de ultraşi au aşteptat în zadar la porţile Complexului Sportiv „Ion Oblemenco“, în speranţa că vor intra pe stadion împreună cu echipa. Galeria a cerut revenirea FCU Craiova pe „Oblemenco“ şi a scandat împotriva primarului. Marţi, Olguţa Vasilescu a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat că depune plângeri penale împotriva finanţatorului Adrian Mititelu, pentru fals, uz de fals şi instigare la tulburarea de posesie asupra proprietăţii publice. „Eu nu am o problemă că mă înjură o parte a galeriei, de 200 de persoane. Chiar nu am o problemă. Sunt om politic, mi-am asumat aceste chestiuni“, a declarat primarul, subliniind că FCU Craiova nu are nici o şansă să revină pe „Oblemenco“ din cauza „problemelor legale“ ale patronului.
Ultraşii FCU - pe lista primarului
Câteva zeci de suporteri au mers din nou, ieri, la stadion. În jurul orei 12.00, echipaţi cu fulare şi steaguri alb-albastre, aceştia au ajuns în faţa primăriei, unde au început să scandeze împotriva primarului. Protestatarii au fost imediat înconjuraţi de poliţie şi jandarmi, care le-au cerut să părăsească zona. Suporterii s-au îndreptat apoi spre magazinul rivalei CSU Craiova, fiind opriţi în English Park de forţele de ordine, care au început să-i legitimeze pentru a aplica amenzi. Protestatarii care nu au avut actele de identitate asupra lor au fost băgaţi în dubele Jandarmeriei şi duşi la Secţia nr. 1 Poliţie pentru a fi identificaţi. „Nu considerăm că am recurs la violenţe. Doar a