Au sau n-au câini acasă, parlamentarii susţin varianta eutanasierii maidanezilor neadoptaţi. Cu legea pe masă, deputaţii din comisii nu au mai avut decât să se pună de acord cu condiţiile în care soluţia finală va fi aplicată, totul însă în spatele uşilor închise, fără accesul presei la dezbateri. După o şedinţă de şase ore, deputaţii din comisiile juridice şi de administraţie au decis ca eutanasierea câinilor fără stăpân să fie făcută doar după ce au fost duşi în adăposturi, iar în termen de 14 zile nu au fost nici revendicaţi, nici eutanasiaţi. Mai mult, autorităţile locale pot decide, în funcţie de numărul de locuri din adăposturi şi de bugetul prevăzut pentru această problemă, dacă vor ţine câinii o perioadă mai îndelungată în padocuri sau vor recurge la eutanasiere după cele 14 zile lucrătoare. Legea urmează să fie votată de plen astăzi, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz
Dacă unii parlamentari, cum ar fi cazul liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, au declarat că nu au "o părere personală", înainte de decizia luată în comisii, marea majoritate a celor chestionaţi de gândul s-a pronunţat în favoarea variantei eutanasierii.
"Sunt pro eutanasiere în condiţiile legii, dacă un câine nu se adoptă în 7 zile. Nu va fi un genocid dacă nu se adoptă câinii, dar nu putem pune viaţa unui câine înaintea vieţii unui om. Este o problemă care trenează de 23 de ani, acum s-a agravat, înţeleg pe de o parte şi ONG-urile care militează împotrivă, dar ele au tocat foarte mulţi bani de la buget şi nu s-a făcut nimic în acest sens. E o problemă care trebuie rezolvată, trebuie să facem curăţenie şi să o menţinem, aşa cum au făcut toate ţările occidentale, se face şi în Germania, şi în Polonia", a declarat deputatul PSD Bogdan Diaconu, pentru gândul.
"Singura soluţie în acest moment este eutanasiere", continuă el, precizând însă că iubeşte animalel