Apoi repede intr-un taxi si... la Bazar. Ma interesez de Aliona, vechea mea furnizoare de votca first class, caci nea Mitica de la spital, omul la care ma duceam, simte de la o posta votca denaturata. Cafeaua tare de acasa, facuta sa stea lingurita teapana in ea, nu-mi luase toata mahmureala, asa ca trec pe la Zoiosu. Barului i-a ramas numai porecla de pe vremea lui Ceasca, pentru ca acum nu mai e zoios. S-a inrolat si el in sirul milioanelor de baruri de pe gogoloiul de pamint numit de nu stiu ce dobitoc „planeta albastra": nelipsitul bar inalt, nelipsitele masute si scaune de plastic, aceleasi autocolante cu racoritoare peste tot, nelipsitii negrotei si nelipsita Lady Caca, zbintuindu-se si scalimbaindu-se in nelipsitul televizor cu ecran plat. - Doamna Gina, portia mea! ii fac semn patroanei, neuitind sa-i trimit si un zimbet cumintel à la Fuego. Doamna Gina face parte din vechiul Zoiosu: tot sleampata, tot tirsiind papucii cu pampoane, care odata trebuie sa fi fost roz. In rest, doamna Gina e doamna Gina. Mai mult ca sigur ca ai intilnit tipul, cititorule; e destul multiplicat in spatiul carpato-danubiano-pontic: permanent merinos la Paste si la Craciun, glezne umflate cit putinele, macrameuri pe jumatate putrezite, toate discurile cu Gica Petrescu si cam atit. Imi aduce portia mea matinala: ceai negru tare-tare amestecat cu un rom mare. Gust. Doamna Gina imi face ochi dulci si ma intreaba daca imi place. O asigur ca da, apoi o intreb politicos de sanatate, schimbam pareri despre vreme. A spune banalitati pe intelesul tuturor - iata ce-mi asigura succesul. Sorb multumit din ceai (reteta contra mahmurelii nu da gres niciodata) si imi aprind o tigara scumpa si parfumata. Una singura pe zi. Fiind simbata si dimineata, barul e gol. Prin usa patrunde izul insinuant si indescriptibil al Bahluiului, iubitul si murdarul riu din apropiere. Zeama lui fada si tulbure o simt