În luna octombrie se va deschide la Bremgarten, în Elvetia, cu sprijinul hotărîtor al artistului elvetian Bruno Landis, expozitia unui grup de sase artisti români: Stela Lie, care este selectionerul si, într-un fel, liderul grupului, Elena Scutaru, Ruxandra Grigorescu, Marcel Brăileanu, Marian Dobre si Valeriu Pantelimon. La o privire superficială, cea dintîi constatare sigură este aceea că între ei nu există, practic, nici o legătură. Sau există doar acele legături care se referă exclusiv la probleme foarte generale, cum ar fi faptul că toti sînt artisti români, că fac parte, groso modo, din aceeasi generatie sau, restrîngînd sfera de referintă, că participă toti la aceeasi expozitie organizată la Bremgarten. Dar si acest fapt pare, pînă la urmă, mai mult consecinta unei întîmplări decît expresia necesară a unor preocupări comune. Pentru că, în fond, fiecare artist se reprezintă doar pe sine însusi, configurează lumi individualizate pînă la autism si nu transferă grupului nici una din obsesiile si din reveriile sale.
Stela Lie decupează prin desen, într-o stilistică inconfundabilă, mai degrabă afecte, stări de melancolie, vibratii lăuntrice ale unor universuri pierdute, decît obiecte, lucruri si forme cu un statut cert si cu o existentă indiscutabilă. Întoarcerea către atmosfera domestică, în care o evidentă duiosie fată de inocenta kitschului se întîlneste cu gratia sentimentală a unui anumit gen de art nouveau, este, de fapt, un joc intelectual, o demonstratie de supunere a realului si de luare în stăpînire a lumii prin codurile consacrate ale artei si prin subtilele conventii ale reprezentării.
Prin obiectele sale, realizate în materiale mai mult sau mai putin efemere, Elena Scutaru face un fel de arheologie a formei plastice, comentează, implicit, mecanismele prin care aceasta se naste dar, în acelasi timp, ea reconstruieste un
