Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miluţ s-a răzgândit: îl sprijină pe Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 14 septembrie 2009 ·

Facţiunea din PNŢCD condusă de Marian Miluţ îl va sprijini pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale, prin intermediul unei alianţe cu PDL.

Decizia a fost luată sâmbătă, de congresul partidului. Timp de doi ani, Marian Miluţ şi-a exclus principalii adversari, Radu Sârbu şi Remus Opriş, tocmai pentru susţinerea PDL. Atunci, Miluţ susţinea apropierea de PNL.

Aşa cum le-a promis Emil Boc, ţărăniştii vor fi sprijiniţi să revină în parlament. Printre cei care vor să beneficieze de acest lucru este şi Aurelian Pavelescu.

El şi-a declarat sprijinul pentru Băsescu, cu care a fost în conflict şi care îl caracterizase drept „un avocat mic cu capul mare. “Congresul de sâmbătă a fost contestat de liderul celeilalte facţiuni din PNŢCD, Radu Sârbu, care a spus că delegaţii ar fi fost angajaţii lui Miluţ.

“După ce doi ani a scuipat în direcţia PDL şi a lui Traian Băsescu, vine acum şi linge unde a scuipat”, a spus Sârbu. Cele două facţiuni se judecă în instanţă pentru a stabili cine conduce PNŢCD.

Tensiunile interne au produs momente hilare. Marian Miluţ i-a interzis lui Ion Diaconescu să aniverseze împlinirea a 92 de ani la sediul central al PNŢCD, de teamă că gruparea adversă va profita de ocazie pentru a pune mâna pe clădire.

Plângere penală

În replică, facţiunea condusă de Radu Sârbu a decis, în cadrul instanţei jurisdicţionale şi de arbitraj a partidului - Juriul de Onoare, Disciplină şi Arbitraj (JODA), „exmatricularea” lui Marian Miluţ. Motivele invocate au fost „atentate grave la interesele legitime ale PNŢCD, ignorarea deliberată a forurilor legal alese şi dispoziţiile ilegale şi discreţionare”.

Prin urmare, Comitetul Naţional de Conducere (CNC) al PNŢCD a înaintat astăzi o contestaţie la Tribunalul Municipiului Bucureşti privind consemnarea în Registrul Partidelo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 52 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°