Fenomenul stilistic şi sociolingvistic de pătrundere a registrului familiar în scris, manifestat mai ales în publicistica actuală, are, în timp, şi efecte asupra sistemului gramatical al limbii literare. Descrierea standard a românei, bazată pe normele limbii culte, se poate dovedi insuficientă, neputînd totdeauna surprinde variaţiile unui uz foarte permisiv faţă de formele şi construcţiile oralităţii. Un exemplu - minor, dar care mi se pare semnificativ - este cel oferit de comportamentul lingvistic special al adjectivelor invariabile ditai (ditamai) şi cogeamite (coşcogea, coşcogeamite), care aparţin aceluiaşi registru stilistic - familiar, popular - şi pe care le apropie şi sensul comun "foarte mare, enorm". Mai ales primele două forme, ditai şi ditamai, sînt des folosite azi, din nevoia de expresivitate şi cu intenţia de exagerare ironică. Ele au fost explicate (v. DEX, sau Diccionario etimológico rumano al lui Al. Ciorănescu) pornind de la o interjecţie de origine ţigănească (dita "iată"). Celelalte forme vin din turcă (de la o construcţie de superlativ), direct sau prin intermediul unor limbi balcanice (bulgara şi sîrba); existenţa surselor multiple explică varietatea şi instabilitatea formelor înregistrate în română. În Dicţionarul limbii române (DA), la cuvîntul-titlu coşcogea găsim numeroase variante, dintre care unele sînt produse doar de sonorizarea consoanelor surde: goşgogea, gojgogea, gogeamite etc. Gogeamite, variantă foarte răspîndită ("doi gogeamite lideroii", în Zig-zag, 44, 1992, 16), e pus prin etimologie populară în legătură cu numele unui personaj real, care devenise celebru prin înălţimea sa neobişnuită, Gogea Mitu (Mitu Gogea). E însă vorba de o coincidenţă, sau, mai probabil (îmi lipsesc aici, din păcate, datele documentare necesare unei explicaţii exacte), de o relaţie inversă, de transformarea adjectivului într-o poreclă.

În tr