Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la experienţele ÎN AFARA CORPULUI, la FANTOME. Sindromul CADAVRULUI UMBLĂTOR /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 mai 2013 ·

Mulţi oameni susţin că au avut experienţe apropiate de moarte, iar aceste experienţe sunt considerate mistice. De obicei, cei care au trecut prin aşa ceva povestesc ce s-a întâmplat atunci când au fost "morţi".Specialiştii precizează că ştiinţa poate explica acum acest fenomen.

Conform spuselor celor care au avut asemenea experienţe, sufletul ar ieşi din corp şi călătoreşte. Studiile arată însă că viziunea unui tunel negru prin care trec oamenii aflaţi în pragul morţii “nu este decât consecinţa lipsei oxigenului în corp”, după cum nota şi Sott.

Frică extremă

Tunelul pe care îl văd toţi când sunt aproape de moarte este o viziune cauzată de absenţa oxigenului şi a sângelui din ochi. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul morţii, atunci când pacientul trăieşte o frică extremă. “Viziunile nu sunt departe de ceea ce se întâmplă în acele momente, dar au cauze explicabile ştiinţific”, spun specialiştii.

Spre exemplu, un studiu efectuat pe 58 de pacienţi a arătat că 30 dintre ei nu erau în pericol de moarte, dar au raportat aceleaşi lucruri. “Există o explicaţie biologică pentru tot”, a afirmat specialistul Dean Mobbs, de la Universitatea din Cambridge, care a comentat acest subiect nu demult, în revista "Trends in Cognitive Sciences".

Senzaţii similare

“Sentimentul de a fi mort nu este limitat la experientele de acest gen”, spune Mobbs. Există un sindrom numit Cotard: pacienţii cred că sunt morţi. Sindromul mai este numit şi "sindromul cadavrului umblător". Experienţele din afara corpului sunt comune perioadei care precedă somnul sau trezirea din somn. “Prin stimularea zonei temporo-parietale a creierului pot fi obţinute senzaţii similare. Bolnavii de Parkinson, de exemplu, au afirmat că au văzut fantome. Totul era cauzat de funcţionarea defectuoasă a dopaminei, un neurotransmiţător”.

Specialiştii mai subliniază că faptul că oamenii pot ved

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 2 ore
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 57 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Marcel Ciolacu; Din păcate, şi România este pe harta traficanţilor de persoane. De aproape 20 de ani, una dintre principalele ţări-sursă pentru victimele exploatate în Europa / Peste 500 de cetăţeni români sunt identificaţi anual ca victime

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, un mesaj în cadrul evenimentului de lansare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028, citit de către şeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu. Premierul

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°