Denumita stiintific Melilotus officinalis, sulfina este o planta inalta, de pana la un metru, cu flori galbene, delicate, care raspandesc un parfum dulceag ce aminteste de cel al vaniliei.
Infloreste din mai si pana in august si este mare iubitoare de soare si lumina. In medicina populara, sulfina era folosita ca protector psihic, lucru confirmat si de cercetarile moderne. Batranele faceau o coronita si o puneau la capul nou-nascutului ca sa fie ferit de sperietura si deochi.
Femeile din Vrancea rupeau sulfina lunea, dis de dimineata, si si-o puneau in cap, sub batic, sa fie ferite de dureri de cap si insolatie. Demult, cand inca nu existau produsele cosmetice, sulfina era pusa in dulapuri pentru ca hainele sa fie ferite de molii si sa capete miros placut.
In scop terapeutic, sulfina se foloseste sub forma de infuzie si tinctura atat intern, cat si extern. Pentru uz intern, infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta uscata si maruntita peste care se toarna o cana de apa clocotita. Se acopera vasul si se lasa la infuzat 10-15 minute, apoi se strecoara. Se bea cald, indulcit cu miere de albine, dimineata si seara, inainte de mese.
Ceaiul de sulfina se recomanda ca sedativ general si somnifer in boli neuropsihice, in afectiuni hepatobiliare si in calmarea durerilor abdominale. Rezultate notabile s-au constatat si in bronsite, afectiuni renale, hipertensiune arteriala, afectiuni vasculare cu efect de vasodilatatie, refacerea functionarii aparatului locomotor.
In uz extern, infuzia de sulfina, preparata in acelasi fel ca mai sus, se foloseste la spalarea ochilor in afectiuni oftalmice, precum conjunctivita, blefarita, congestia pleoapelor si a mucoasei oculare. Sub forma de gargara se recomanda de doua-trei ori pe zi, in afte bucale, abcese dentare, gingivita, laringite.
Pentru alinarea durerilor