Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean a participat la CAG. S-a discutat despre Consiliul din 19-20 decembrie, extindere şi Serbia

Publicat in Mediafax, marți 17 decembrie 2013 ·

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a participat, marţi, la Bruxelles, la reuniunea CAG, dedicată pregătirii Consiliului European din 19–20 decembrie, politicii de extindere, adoptării Poziţiei UE pentru negocierile cu Serbia şi Concluziilor privind revizuirea Serviciului de Acţiune Externă.

"Discuţiile s-au concentrat asupra pregătirii Consiliului European din 19 – 20 decembrie 2013, politicii de extindere şi proceselor de stabilizare şi asociere, adoptării Poziţiei Generale a UE pentru negocierile cu Serbia, precum şi adoptării de Concluzii privind revizuirea Serviciului European de Acţiune Externă. În perspectiva reuniunii Consiliului European din 19 - 20 decembrie 2013, miniştrii afacerilor externe sau afacerilor europene din statele membre UE au avut, conform practicii, o discuţie preliminară asupra principalelor teme ce vor fi supuse atenţiei membrilor Consiliului European, respectiv Politica de Securitate şi Apărare Comună, politica economică şi socială, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare şi politica de extindere, precum şi asupra proiectului Concluziilor Consiliului European", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Abordând tema politicii comune de securitate şi apărare în cadrul dezbaterilor privind pregătirea Consiliului European din decembrie, ministrul român a susţinut necesitatea unei dezvoltări echilibrate a capacităţilor civile şi militare ale UE şi reflectarea adecvată a relaţiilor cu partenerii UE, cu accent pe consolidarea parteneriatului strategic cu NATO şi cu statele din Parteneriatul Estic, precizează ministerul.

"Totodată, a pledat pentru consolidarea industriei europene de apărare, care să genereze beneficii şi oportunităţi pentru toate statele membre cu diminuarea diferenţelor dintre acestea şi care să permită accesul la fonduri, inclusiv la cele structurale, al întreprinderilor mici şi mijlocii din domen

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 3 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°