Campioana are opt trofee în palmares şi opt meciuri fără victorie în 2013
E minutul 70 al meciului CFR - Dinamo. Ionel Dănciulescu se îndreaptă spre marginea terenului pentru a fi schimbat cu Mircea Axente. „Singurul golgeter adevărat fără <
Valoarea lui Danciu nu se măsoară doar de către statisticieni, ci şi în aplauzele spectatorilor. Publicul din Gruia a trecut peste amărăciunea rezultatului de pe tabelă şi l-a aplaudat generos pe fotbalistul ce-i presărase o nou înfrângere pe rană. Un gest foarte frumos, o probă de civilizaţie şi fair-play. Un semn al respectului pentru un sportiv ce şi-a construit cariera pe muncă, sacrificiu şi seriozitate. Până mai ieri, acestea erau şi atributele CFR-ului. Campioana din 2012 s-a metamorfozat într-o trupă chinuită, fără idei şi fără prea multă implicare pe teren. Deac se remarcă doar la cornere, Maftei e în plus, Camora a interpretat perfect rolul „Omului Invizibil". Rui Pedro a înscris un hat-trick în Liga Campionilor şi acum nu mai punctează nici din faze clare. Weldon e printre puţinii fotbalişti din lot care ştiu să dribleze, dar i se oferă prea puţin timp. În absenţa lui Cadu, Gabi Mureşan e liderul, dar sâmbătă a fost ajutat numai de Piccolo şi Kapetanos.
Degeaba vrea Paulo Sergio un joc mai elaborat, pentru că-i lipsesc ingredientele necesare în vestiar. Nici contraatacul nu mai e soluţia salvatoare, fiindcă Sougou şi Bastos nu mai îmbracă tricoul alb-vişiniu. Accidentările i-au îngreunat tehnician