Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali: "Să nu-mi mai aduceţi vreo "petardă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 16 noiembrie 2009 ·

"Păţit" în vară cu Grzelak, Bibişkov şi Tininho, patronul Stelei spune că el va avea ultimul cuvînt la transferurile din această iarnă şi zice că Szekely nu mai are loc în Ghencea

Gigi Becali dezvăluie pentru cititorii GSP planul pentru intersezon. "Gata cu bătaia de joc la Steaua! M-am săturat de distruşi şi de figuranţi! O parte dintre ei vor pleca la iarnă, pentru că nu au făcut nimic. Din punctul meu de vedere, Szekely nu va mai avea loc aici, deci putem să îl vindem. Grzelak, Bibişkov şi alţi cîţiva, la fel. Primul îşi bate joc de meserie, iar al doilea ne-a mîncat calificarea în Cupă!", a spus patronul roş-albaştrilor.

Becali îi pune clar în temă pe antrenorul Stoichiţă şi pe directorul sportiv Panduru, cei care se vor ocupa de transferuri la iarnă: "Să nu creadă că voi investi milioane de euro să îmi aducă vreo "petardă" care să mă enerveze meci de meci. Vom analiza, ne vom uita împreună, vedem ce joacă şi după aia îl luăm. Nu am să mai iau jucători pe părerile unora şi de pe DVD-uri".

"Tineri români şi unul sau doi străni"

Patronul ştie şi unde trebuie "plombat" lotul: "Vor veni numai jucători români tineri, de la noi, poate unu-doi de afară. Avem nevoie de forţă proaspătă, dar vom vedea pe ce posturi. Să găsim pe cineva la mijlocul terenului, ştie toată lumea unde ... Nu ştiu cîţi bani o să investesc în jucători, oricum nu foarte mult, că e criză şi nu ne luăm la mişto!".

De cine vrea să scape Gigi în iarnă?

- Rafal Grzelak (mijlocaş lateral, 27 de ani)

- Janos Szekely (mijlocaş lateral, 26 de ani)

- Krum Bibişkov (atacant, 27 de ani)

- Alexandru Tudose (fundaş central, 22 de ani)

- Emil Ninu (fundaş central, 23 de ani)

"Nu mai am nevoie de măscărici şi de circari la echipă! Unii dintre ei sînt nişte anonimi care se cred vedete!"

Gigi Becali, patro

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°