Europa se îndreaptă, cu paşi repezi, spre planul B. Salvarea Greciei şi a monedei Euro, simultan, poate fi o creştinească şi sublim morală, ori politică aspiraţie, dar, din punct de vedere practic, este o imposibilitate. Diagnosticul acesta nu l-am pus eu, ci reuniunea mini-ştrilor de finanţe ai UE care nu a dat drumul următoarei tranşe de fonduri pentru Grecia, constatînd că autorităţile de la Atena nu au nicio şansă să impună populaţiei graficul masivei austerităţi bugetare, botezat plan de salvare. Un plan care ar trebui ţinut în prinză nu doar o lună, ori un an, ci cîteva decenii, pentru ca cei care au "cumpărat" datoriile Greciei să-şi scoată profitul promis de dobînzi şi parte din capitalul investit. Problema este aceea că populaţia Greciei pare dispusă mai degrabă să dea foc instituţiilor puterii, decît să se întoarcă, pe cale democratică, la sărăcia de acum 50 de ani. Care este planul B? Trimiterea Greciei acolo unde se afla înainte de a deveni "povestea de succes" a Euro, aşa cum a proclamat-o un abulic şi sub-mediocru euro-politician, cu două mandate de Preşedinte al Comisiei Europene. Adică, unde să se întoarcă? Păi, la sărăcia de acum 50 de ani (ori mai rău!), pe ce cale o vrea ea, dacă nu-i convine "calea europeană"!
De ajuns, oricum, tot acolo va ajunge, singura necunoscută este cu ce consecinţe pentru sistemul politic şi social al ţării. Prima şi cea mai tulburătoare întrebare este dacă Grecia va putea supravieţui, ca sis-tem democratic de tip european, după ce va fi izgonită din Raiul euro-uniunii. Iar, răspunsul cel mai probabil este: NU! Nicio formaţiune politică nu va putea să se susţină la putere, prin vot popular, propovăduind şi punînd în practică planuri de sărăcire accelerată a populaţiei. Pentru ca oamenii să accepte aceast drum este nevoie de o situaţie extremă, ceea ce în cursul istoriei a însemnat fie război extern, fie război intern
