Mărul discordiei dintre cei doi foşti amici este Sânmărtean
Între Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), și Victor Pițurcă, selecționerul echipei naționale a României, a intervenit o ruptură neașteptată. Dacă până acum era un susținător înfocat al antrenorului tricolorilor, „Mitică de la Ligă” a întors brusc armele după eșecul (scor 1-4) suferit de prima reprezentativă în fața Olandei.
Selecționerul nu vrea președinți în avionul naționalei
Șeful ligii a început să pună presiune pe Pițurcă, afirmând că și el, și toți șefii din fotbalul românesc, ar trebui să plece, în cazul în care România va pierde „dubla” cu Ungaria, decisivă pentru reprezentativa noastră în încercarea de a prinde locul de baraj la Cupa Mondială din 2014.
Mărul discordiei dintre cei doi îl reprezintă mijlocașul Lucian Sânmărtean (foto), de la FC Vaslui, pe care Victor Pițurcă se încăpățânează să nu-l convoace la națională. „Ai văzut că am câștigat și fără Sânmărtean al tău?”, i-a transmis selecționerul lui Dragomir, după victoria din Turcia.
„Ai văzut, Piți, că ai pierdut cu Olanda, dacă nu l-ai luat pe Sânmărtean al meu? Să lăsăm orgoliile și să-i chemăm și pe Sânmărtean, și pe Săpunaru, și pe Chivu, și pe Rădoi”, i-a întors-o acum Mitică.
Dragomir mai are însă și un alt dinte împotriva lui Pițurcă, dezvăluit la GSP TV: „Piţi nu vrea ca preşedinţii din fotbalul românesc să meargă în avion cu naționala”.
CITIŢI ŞI: RĂZBOI TOTAL Dragomir-Pițurcă: „Mă doare-n pălărie de el!”