Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie într-o comună clujeană. Poliţiştii au prins un DJ "pirat" cu 30.000 de piese şi 101 CD-uri (FOTO/VIDEO)

Publicat in CityNews Alba, miercuri 8 mai 2013 ·

Peste 20 de poliţişti clujeni, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Cluj, au organizat o acţiune în comuna clujeana Măguri-Răcătău. Aproape 200 de persoane au fost verificate, iar oamenii legii au prins şi un DJ din Cluj-Napoca ce "difuza muzică ambientală" de pe CD-uri despre care poliţiştii cred că sunt piratate.

Tânărul de 23 de ani, Cristian A., are acum dosar penal "pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de mărfuri-pirat în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice şi comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 139 ind. 6 al. 2 şi art. 140 al. 1 lit. c din Legea 8 din 1996 republicată".

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj transmite, într-un comunicat de presă, că în cadrul veridicărilor efectuate la o discotecă din localitate "a fost depistat şi identificat Cristian A. de 23 de ani, din Cluj-Napoca, care difuza muzică ambientală în local de pe laptop în memoria căruia erau stocate aproximativ 30.000 de opere muzicale, deţinând totodată 101 CD-uri care nu prezentau caracteristicile unui produs original".

Laptopul şi CD-urile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, "existând suspiciuni că operele muzicale deţinute sunt piratate şi nu deţin licenţele şi autorizaţiile necesare", după cum se mai arată în comunicatul IPJ.

Pe lângă această captură, cei 27 de poliţişti au mai desfăşurat acţiuni ce au avut drept scop "prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale de natura economico-financiară, prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă, depistarea persoanelor şi a bunurilor urmărite în temeiul legii şi verificarea modului de respectare a legislaţiei rutiere de către conducătorii auto".

"Cu această ocazie au fost legitimate 180 de persoane, poliţiştii aplicând 8 san

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 38 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 38 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 46 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°